AcasăGeneralextrase de cont pe baza semnăturii electronice

extrase de cont pe baza semnăturii electronice

Depozitarul Central informează că a fost definitivată procedura de elibehttps://cabinetexpert.ro/rare a extraselor de cont pe bază de semnătură electronică, astfel că, începând de astăzi participanţii la sistemul de compensare-decontare şi registru (societăţi de servicii de investiţii financiare şi agenţi custode) pot emite extrase de cont semnate electronic.

Astfel, acţionarii persoane fizice şi juridice, care doresc să obţină extrasul de cont pentru valorile mobiliare deţinute, se pot adresa atât Depozitarului Central, cât şi participanţilor care au încheiat un contract în acest sens cu Depozitarul Central. Pentru început, extrasele vor fi emise dintr-o singură locaţie a fiecărui participant, respectiv de la sediul central sau de la sediul unei sucursale/agenţii desemnate de acesta.

Numărul de locaţii din care vor putea fi emise extrase de cont pe bază de semnătură electronică se va extinde gradual, în vederea asigurării unei cât mai bune acoperiri în teritoriu a solicitărilor acţionarilor.

Depozitarul Central estimează că implementarea acestui mecanism va conduce la creşterea eficienţei serviciilor destinate investitorilor şi la reducerea timpului de răspuns la solicitările acestora, contribuind astfel la dezvoltarea pieţei de capital din România.

sursa – www.amosnews.ro

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!