AcasăGeneralreglementari simplificate pentru PFA, AF si altele

reglementari simplificate pentru PFA, AF si altele

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă care încurajează micii întreprinzători: persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale şi întreprinderi individuale, a anunţat Purtătorul de Cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru, la finalul şedinţei de Guvern.

Noile reglementări simplifică paşii întreprinşi de cei interesaţi pentru înregistrarea şi înfiinţarea unei mici afaceri.
„Odată cu adoptarea ordonanţei de urgenţă, procedura este preluată în întregime de către registrul comerţului, prin directorii oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale”, a explicat Purtătorul de Cuvânt al Guvernului.
Formele de desfăşurare a activităţilor economice în mod independent prevăzute de acest act normativ sunt: persoana fizică autorizată (PFA), întreprinderea individuală şi întreprinderea familială. Astfel, persoana fizică ce doreşte să desfăşoare o activitate economică în mod independent va beneficia de procedura de înregistrare şi de autorizare a funcţionării simplificată, cu termene scurte, care şi-au dovedit deja eficienţa în cazul persoanelor juridice.
Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, devine documentul care atestă înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală competentă. Termenul de emitere al acestui document este de 3 zile lucrătoare de la primirea documentaţiei complete.
Actul normativ permite posibilitatea solicitării înregistrarii on-line pentru toate cele trei categorii : PFA, întreprindere individuală şi întreprindere familială.
O altă prevedere care vine în sprijinul celor care vor să înceapă o mică afacere este posibilitatea acordată fiecărei primării de a constitui şi organiza birouri de asistenţă şi de reprezentare, prin reorganizarea activităţii de autorizare desfăşurate în prezent.
O prevedere importantă a actului normativ, legată de protecţia socială, se referă la faptul că persoana fizică autorizată, întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale şi membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, a precizat Camelia Spătaru.
De asemenea, întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale , cat şi persoanele din întreprinderea familială, pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care colaborează pentru efectuarea unei activităţi economice.
În întreprinderea familială nu există angajaţi, ea este constituită din doi sau mai mulţi membri ai unei familii, pană la gradul IV de rudenie.
Cele trei categorii de întreprinzători, pot avea orice obiect de activitate cuprins în codul CAEN, mai puţin cele interzise prin legi speciale. Totodată, PFA, întreprinderea individuală şi întreprinderea familială pot ţine contabilitate în partidă simplă, o procedură mai facilă de ţinere a contabilităţii, înregistrează veniturile şi cheltuielile.

sursa – www.gov.ro

3 COMENTARII

  1. domnilor cred ca visati mergeti intr-o primarie si vedeti cit dureaza eliberarea unei autorizatii si cum iti raspund si functionarii de acolo la intrebari si mergeti la registrul comertului si face-ti acelasi lucru si daca intradevar vreti sa ajutati oameni cred ca mai indicat ar fii sa mutati totul la primarie nu la registrul comertului

  2. exact, maria!
    ca de obicei, SI LEGEA ASTA E …BLA, BLA

    DE FAPT CETATEANUL ARE MULT MAI MULT DE UMBLAT SI MULT MAI MULT DE PLATIT. O PORCARIE. iN ORICE CAZ LEGEA NU A FOST FACUTA PENTRU SIMPLIFICARE SI OPERATIVITATE. IAR MOTIVATIA CA LEGEA ANTERIOARA S-A APLICAT NEUNIFORM E PENIBILA, OARE CUI SE DATOREAZA APLICAREA NEOMOGENA ? NU TOT IMBECILILOR CARE AU FACUT-O ? NU INTELEG CUM DE NU LE CRAPA OBRAZUL DE RUSINE

  3. Ce se intampla cu cei care au deja AF sau PF ?? Vor trebui sa-si depuna inca o data toata documentatia pentru autorizare ??

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!