AcasăGeneralEste oficial - impozitul forfetar a fost aprobat

Este oficial – impozitul forfetar a fost aprobat

Iata declaratiile facute de ministrul Pogea:

Aş vrea să mă refer la componenta creştere de venituri, la impozitul forfetar şi la taxa pe valoare adăugată.
În primul rând, scopul introducerii acestui impozit forfetar nu a fost decât acela de a înlocui o bază de impozitare volatilă cu una controlabilă. Ca atare, dorim să eliminăm sustragerile de la declararea diferitelor venituri, iar acest lucru l-am făcut pe baza unei analize foarte serioase în ani de bum economic. Nu discutăm de 2009, discutăm de anii 2007, 2008 când în România din 617 mii de societăţi, 242 mii declară că înregistrează pierderi. Aş vrea să vă spun un lucru extrem de interesant, pentru că sunt multe controverse. Din cele 242 mii de societăţii, peste 80% sunt declarate ca fiind micro-întreprinderi. Interesant este următorul lucru, din aceste 242 mii, circa 102 mii, peste 48%, din analiza realizată de către Comisia Naţională de Prognoză a rezultat că ele înregistrează o cifră de afaceri medie puţin peste 8000 de lei, adică 2500 de euro pe an. E destul să facem o simplă împărţire, admiţând că aşa este, 2500 de euro împărţit la 12 rezultă că cifra de afaceri medie este de 200 de euro pe lună. 200 de euro pe lună nu reprezintă nici salariul minim pe economie pe un salariat. Acesta este motivul pentru care în urma discuţiilor purtate cu oamenii de afaceri şi cu partenerii sociali, sindicatele am preluat aproape în integralitate propunerile pe care dumnealor le-au făcut şi în urma analizei am introdus acest impozit minimal. Şi am să arăt treptele de impozitare dacă le cunoaşteţi. O societate care înregistrează până în 12 mii de euro cifră de afaceri impozitul minim este de 500 de euro/an. Nu cred că este o sumă modică. Cea mai mare valoare a impozitului este de 10 mii de euro şi se referă la societăţi care au cifra de afaceri cuprinsă între 30 de milioane şi 100 de milioane de euro. Am făcut acest lucru pentru că noi considerăm că este important ca toţi contribuabilii din România care sunt înregistraţi, în mod onest, pe baza veniturilor pe care trebuie să le declare şi să le înregistreze corect în contabilitate, să poată plăti aceste sume, pentru că, în ultimă instanţă, ele sunt destinate fie investiţiilor, fie protecţiei sociale, fie dezvoltării. Aceasta este măsura pe care am luat-o. În ce priveşte taxa pe valoare adăugată, ea nu va fi aplicată societăţilor care realizează leasing. Deducerile, la fel. Vor fi scutite maşinile şi autoturismele care au destinaţie, spre exemplu, transportul de persoane, distribuţie, serviciile de distribuţie, carele de reportaj, agenţii de vânzări. Ele de fapt sunt localizate pentru a elimina deducerea unor cheltuieli pentru multe maşini care sunt înregistrate pe firme şi sunt utilizate în scop personal. De asemenea, am ţinut cont şi în acest document de propunerile pe care le-au făcut partenerii sociali.

IATA SI RASPUNSURILE LA INTREBARILE ZIARISTILOR:

Redactor: Domnule ministru, spuneţi-ne, vă rog, cam câte societăţi comerciale îşi cumpără autoturisme cu banii jos, astfel încât TVA-ul să fie deductibil?
Gheorghe Pogea: Foarte puţine. Majoritatea sunt în leasing financiar şi a rămas această facilitate. Am păstrat-o pentru că e normal să încurajăm în continuare chiar şi vânzările. Nu afectează.

Redactor: Deci măsura dvs cu nedeductibilitatea TVA? Nu afectează leasingul, dar restul?
Gheorghe Pogea: Vă asigur că e măsură corectă şi am ţinut cont inclusiv de propuneri şi ceea ce se întâmplă în toate statele membre. Vă asigur că nu vom afecta pe cei care îşi cumpără autoturisme, aşa cum este trecut, şi le folosesc: pentru transport persoane, pentru taxi, pentru şcoli de şoferi, pentru activităţile de curierat, pentru maşinile-care de reportaj, pentru intervenţii, pentru telefonie. Mai exact, vrem să eliminăm abuzul cumpărării de zeci de autoturisme pe firmă, pentru că nu este corect – cele care sunt utilizate în interes personal. Textul ordonanţei vă clarifică.

Redactor: Pe de altă parte România este raiul maşinilor de lux. Marea majoritate, cumpărate pe firmă. Ce aţi făcut pentru diminuarea acestui fenomen domnule ministru?
Gheorghe Pogea: Această Ordonanţă de Urgenţă se referă doar la prevederile pe care noi le-am încheiat împreună cu Fondul Monetar. Ştiţi bine că suntem în dezbatere cu Codul fiscal, avem şi în programul de guvernare şi la momentul potrivit o să primiţi răspunsul inclusiv despre aceste maşini despre care dumneavoastră m-aţi întrebat. Astăzi discutăm despre această ordonanţă de urgenţă.

Redactor: Ce instituţie publică ar trebui să se autosesizeze dacă o persoană cheltuie mai mult decât declară? Nu vorbesc de o funcţionar public sau un demnitar.
Gheorghe Pogea: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Dar aş vrea să spun un lucru. Cele 242 de mii de societăţi, dacă nu există un respect pentru lege, societăţi care au cheltuit în cursul anului 2007, atenţie în an de bum economic, 182 de milioane lei, în timp ce numai 2000 de societăţi din această ţară asigură veniturile publice, mi se pare corect ca prin această măsură să facem să înţeleagă că acest impozit minim este absolut necesar, este corect şi dacă vreţi este unul care înseamnă în ultimă instanţă un tratament egal al fiecărui contribuabil şi dacă vreţi un respect faţă de contribuabilul onest.

Redactor: Puteţi să ne spuneţi ce venituri estimaţi să atrageţi la buget ca urmare a introducerii impozitului forfetar?
Gheorghe Pogea: Pentru anul 2009, având în vedere că ne referim doar la ultimele şapte luni, valoarea veniturilor suplimentare depăşesc 350 de milioane lei.

Redactor: Se aplică de la 1 mai?
Gheorghe Pogea: Da. După aplicare. În perioada, mai-31 decembrie, dacă avem în vedere veniturile realizate sau veniturile estimate, sunt peste 350 de milioane lei.

Redactor: Spuneţi că aveţi făcut o analiză aprofundată a acestor IMM-uri şi firme care nu plătesc impozit, într-o perioadă de bum. Vreau să vă întreb dacă există un studiu de impact cu privire la efectele acestei măsuri pentru IMM-urilor. Câte vor falimenta? Vor fi şomeri?
Gheorghe Pogea: Am să vă dau răspunsul şi am să îl fac public.
Această analiză este una foarte solidă, repet e posibil să fie 102 mii de firme care au cifra de afaceri medie de 200 de euro/lună. Vă asigur că nu vor fi afectate şi din discuţiile pe care l-am avut cu mediul de afaceri şi provin din mediul de afaceri, adică sunt multe venituri care nu se înregistrează şi şi dumneavoastră umblaţi în România şi apelaţi la servicii şi nu primiţi bon fiscal, fie că vă spălaţi maşinile, fie că mergeţi la coafor, şi mai sunt nişte domenii care este cam greu de crezut că nu înregistrază profit. De exemplu este un domeniu din codul CAEN care înseamnă servicii prestate pentru întreprinderi începând de la domenii de arhitectură, de consultanţă şi juridice. Îmi e greu să cred că dumnealor înregistrează pierderi sistematice.

Reporter: Măsura se va aplica şi acelor firme de stat sau care nu au activitate?
Gheorghe Pogea: Firmele de stat nu. Încurajăm dimpotrivă statul.

Reporter: Domnule ministru, în cazul în care veniturile vor rămâne în scădere şi pe celelalte luni, în scădere faţă de anul trecut şi faţă de estimările dvs., luaţi în calcul şi alte măsuri fiscale în ceea ce priveşte devansarea calendarului la acciza pe combustibil, acciza minimă la ţigări. Şi a doua întrebare: Când vom avea un proiect în ceea ce priveşte modificarea Codului Fiscal şi ce va prevede el strict în ceea ce priveşte taxele locale?
Gheorghe Pogea: Încep cu ultimul răspuns. Proiectul privind Codul Fiscal este finalizat, este în discuţie şi partenerii sociali participă la Ministerul Finanţelor şi chiar vă invităm să participaţi şi dvs. şi primiţi răspuns.
Al doilea răspuns: Sperăm ca acest cadru bugetar să fie în măsură să asigure veniturile suficiente pentru a acoperi cheltuielile bugetare. Răspunsul meu la întrebarea dvs. este următorul, foarte ferm: Cred că o scădere economică de 4% este una reală şi prudentă pe care o luăm în considerare, iar dacă pieţele internaţionale vor face ca şi România să fie afectată mai mult de această criză şi veniturile vor scădea, vom calibra corespunzător cheltuielile, concomitent cu măsuri de îmbunătăţire a colectării. Dar nu vom creşte, în nici un caz, principalele taxe, aşa cum a arătat şi premierul – taxa pe valoarea adăugată sau contribuţiile sau impozitul pe venit şi profit.

Reporter: Forma aceea care a apărut pe site-ul Ministerului de Finanţe a fost aprobată aşa cum a fost publicată pe site?
Gheorghe Pogea: Sunt câteva modificări minore propuse în Guvern, care nu modifică semnificativ nici una dintre măsurile şi articolele care au făcut subiectul dezbaterii de astăzi. O puteţi primi astăzi în forma integrală.

Sursa – gov.ro

9 COMENTARII

  1. Am inteles intentia dar nu am inteles de unde o sa plateasca cei fara activitate, adica cifra de afaceri 0(zero) acest impozit.

  2. Nu am vazut legea, un link unde poate fi gasita ar fi bine venit, pe siteul MF e greu de gasit. Din ce citesc pe forumuri, si mai ales in articolul din evz.ro de astazi referitor la acest impozit, cei fara aactivitate nu par a fi exceptati de la plata lui. D-aia speram ca, vazand legea, sa ma luminez in privinta asta.

  3. Sunt administratorul unei firme.
    Nu am citit exact legea pentru ca nu a fost publicata in MO , dar am o simpla intrebare ?
    Daca adaosul comercial este cuprins intre 5 si 10% (piata il impune) si cifra de afaceri este de peste 50.000 de euro , tinand cont si de cheltuieli si alte impozite , cum pot plati acest nou impozit ?! (cu bani de acasa ????)

  4. nu am vazut textul de lege,dar nu consider ca este buna pentru mediul de afaceri,acele firme care nu platesc impozit se stie ca fac evaziune fiscala,se stie banuiesc ce profil au,si cred ca singurul motiv pt care isi permit sa faca evaziune este acela ca … stiti voi

  5. Nici un guvern nu a vrut sa adopte legi sa colecteze datoriile uriase (miliardele) in mare parte si de la firmele lor, si iata ca acest guvern A LEGALIZAT HOTIA , au facuto ca ei au convingerea ca la Romani poti sa bagi mana in grumaz la orice ora si orcand.
    Iam crezut altfel pe BOC si gasca lui de hoti, dar mam inselat sunt niste rahati care stiu psihologia Romanului, ca le poti face ce vrei si ei se supun !
    STIMABILILOR HOTI FORFETARI DIN GUVERN, LEGALIZATI SI CORUPTIA SA FIE TOT TACAMUL COMPLET !
    Hotiiiiii

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!