AcasăImpozitul minim (forfetar)OUG 34/2009 - declarata constitutionala. Deci, forfetarul intra in linie dreapta.

OUG 34/2009 – declarata constitutionala. Deci, forfetarul intra in linie dreapta.

Iata comunicatul de presa:

În şedinţa din data de 13 mai 2009, Curtea Constituţională a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, sesizarea asupra neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, sesizare formulată de un număr de 63 de deputaţi, respectiv 28 de senatori, în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie.

În urma deliberării Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, că legea este constituţională.


De asemenea, Curtea Constituţională a examinat obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – constituită în Secţii unite, referitoare la dispoziţiile Anexei nr.2, poziţiile nr.4 şi 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, care a fost aprobată de Parlament prin legea sus-menţionată, constatând, cu majoritate de voturi, că textele criticate sunt constituţionale.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României în vederea promulgării legii, potrivit art.77 alin.(3) din Constituţie.

Daca sunteti curiosi si cu privire la sesizarea PNL, care a dus la acesta decizie – click aici

Sursa – www.ccr.ro

4 COMENTARII

  1. daca ai pierdere, in recesiune,si ai muncit si vrei sa supravietuiesti si sa platesti forfetarul, la ce te obliga …statul?…sa mergi la …. ca sa ai de unde sa dai forfetar. BAFTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!