AcasăIntreprinderi IndividualeCategorii de decizii de impunere pentru veniturile realizate din Romania de persoanele...

Categorii de decizii de impunere pentru veniturile realizate din Romania de persoanele fizice

In prezent, in cadrul fiecarei DGFP judetene se află în curs de finalizare acţiunea de emitere şi transmitere a Deciziilor de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice în anul 2008.
Decizii de impunere anuală emise sunt:
– cu diferenţe de plată (diferenţe de impozit stabilite în plus);
– cu diferenţe de restituit (diferenţe de impozit stabilite în minus);
– cu sume pe zero.

Decizia de impunere cu diferenţe de plată

Contribuabilii care primesc acest tip de decizie se vor prezenta pentru achitarea diferenţei de impozit în termen de 60 de zile de la data comunicării, conform art. 84 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, la ghişeele Trezoreriilor administraţiilor fiscale teritoriale pe raza cărora au domiciliul fiscal.

Atenţie! Neplata sumei atrage majorări de 0,1% pe zi, şi recuperarea sumelor prin procedura de executare silită.

Decizia de impunere cu diferenţe de restituit

În acest caz, restituirea sumelor către contribuabilii, se efectuează astfel:
a) diferenţele mai mici de 5 lei rezultate din decizie sau ramase după compensarea cu eventualele debite neachitate, rămân în evidenţa fiscală pentru a fi compensate cu datorii viitoare sau se restituie în numerar numai la solicitarea scrisă a contribuabilului, la ghişeele trezoreriilor Administraţiilor fiscale teritoriale.
b) diferenţele de impozit cu sume peste 5 lei se restituie contribuabililor. Deciziile de impunere anuală se transmit contribuabililor împreună cu notele de compensare pentru compensarea eventualelor debite neachitate, iar sumele rămase de restituit sunt înscrise în înştiinţările de restituire. Aceste diferenţe de impozit se restituie la ghişeele trezoreriilor administraţiilor fiscale teritoriale în numerar la data înscrisă în înştiinţarea de restituire sau prin virament bancar, conform opţiunii exercitate de contribuabili prin formularul 200.

Decizia de impunere cu sume pe zero

În situaţia primirii deciziei de impunere cu sume pe zero, contribuabilii nu trebuie să se prezinte la unităţile fiscale teritoriale.

Contestarea

Împotriva măsurilor dispuse prin decizia anuală de impunere se poate face contestaţie, care se va depune la organul emitent în termen de 30 de zile de la comunicare. În situaţia în care nu a fost confirmată primirea deciziei de impunere, pentru a fi adusă la cunoştinţa contribuabililor, aceasta va fi publicată pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice – portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa: http://www.anaf.ro, categoria Anunţuri, subcategoria Acte administrativ-fiscale.

Sursa – finantevalcea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!