In vederea impulsionării acţiunilor de rambursare a TVA şi a deblocării situaţiei care a condus la întârzieri în restituirea TVA, în baza prevederilor art. 30 din Codul de Procedură Fiscală (CPF), ANAF a elaborat procedura de cesionare a drepturilor de restituire a TVA.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Codul de Procedura Fiscala, creanţele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.
Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal competent în administrarea cedentului numai de la data la care aceasta este notificată de către cesionar, potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Codul de Procedura Fiscala.
Plăţile efectuate între organul fiscal şi contribuabilul cedent până la notificarea cesiunii sunt valabile. După notificare, organul fiscal devine debitorul cesionarului, cedentul nemaiavând un drept de creanţă asupra bugetului pentru sumele înscrise în decizia de rambursare şi care au făcut obiectul cesiunii.
Potrivit dispoziţiilor art. 117 din Codul de Procedura Fiscala, operaţiunea de restituire de sume de la buget se realizează numai după compensarea eventualelor obligaţii fiscale înregistrate de contribuabil, astfel că obiect al cesiunii pot reprezenta numai sumele efectiv de restituit contribuabilului cedent.
Procedura de cesionare privind drepturi de restituire a TVA presupune parcurgerea unor etape, în funcţie de calitatea participanţilor, respectiv de cedent şi cesionar şi urmare a încheierii unui contract de cesiune a dreptului de rambursare.
Baza legală: – OPANAF nr. 1.308/2009 privind unele măsuri pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, precum şi pentru stingerea prin compensare sau restituire a sumelor reprezentând taxă pe valoarea adăugată aprobată prin decizia de rambursare, art. 30 alin. (1) şi (2), art. 122 alin. (1) lit. a), art. 117 Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Sursa – http://www.finantevalcea.ro/
[…] ARTICOLUL ESTE IN DIRECTA LEGATURA CU ACESTA – link […]
[…] ESTE IN DIRECTA LEGATURA CU URMATOARELE – LINK SI […]