AcasăImpozite/TaxeAmanarea la plata a obligatiilor fiscale - conditii cumulative

Amanarea la plata a obligatiilor fiscale – conditii cumulative

Legea nr. 363/2009 – link – privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2009 – link – pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800/24.11.2009, a adus o serie de modificări în ceea ce priveşte regimul amânării la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen.

Iata in cele ce urmeaza cateva precizari cu privire la condiţiile cumulative.

După depunerea de către contribuabili a cererilor de amânare la plată organul fiscal competent verifică dacă aceştia îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
– şi-au depus toate declaraţiile fiscale conform legii până la data depunerii cererii de amânare la plată. Dovada depunerii acestora va fi editată din baza de date a organului fiscal.
– nu au înscrise fapte în cazierul fiscal (fapte sancţionate de legile fiscale, financiare, precum şi cele care privesc disciplina financiară);
– nu s-a atras răspunderea pentru contribuabilii persoane fizice potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi nu s-a atras răspunderea solidară pentru contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, potrivit prevederilor art. 27 şi 28 din Codul de Procedură Fiscală. În acest sens, contribuabilul va depune o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu s-a atras răspunderea potrivit acestor prevederi legale.

ARTICOLUL ESTE IN DIRECTA LEGATURA CU ACESTEA – LINK si LINK

Baza legală:
– OUG nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457/01.07.2009;
– OMFP nr. 2.321/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a amânării la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, administrate de ANAF, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5089/23.07.2008;
– Legea nr. 363/2009 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800/24.11.2009.

sursa – finantevalcea.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!