AcasăTVA - modificari si noutatiGarantiile de buna executie nu reprezinta operatiuni in sfera de aplicare a...

Garantiile de buna executie nu reprezinta operatiuni in sfera de aplicare a TVA

Orice garantii percepute pentru a asigura buna executie a unui contract sau de alta natura nu reprezinta operatiuni in sfera de aplicare a TVA, nefiind livrari de bunuri sau prestari de servicii in sensul art. 126 alin(1) din Codul fiscal. Prin urmare persoanele care percep garantii nu au obligatia sa factureze aceste sume, conform art. 155 alin.(1) din Codul fiscal. Totusi, in situatiile in care beneficiarii solicita in mod expres o factura pentru garantii, pentru scopuri contabile, factura nu va cuprinde TVA.

Exemple de garantii:
– in cazul contractelor de inchiriere de bunuri imobile sau de bunuri mobile corporale, persoana care inchiriaza bunurile poate percepe o garantie clientului sau pentru a se asigura in cazul deteriorarii bunului sau a neplatii chiriei,
– la licitatiile organizate in special de insitutii publice, furnizorii trebuie sa depuna o garantie pentru a asigura ca vor indeplini obligatiile contractuale etc.

In cazul lucrarilor de constructii-montaj, datorita specificului, prestatorii de cele mai multe ori inscriu in facturi garantiile de buna executie. Intrucat legislatia dinainte de aderare prevedea ca exigibilitatea pentru garantiile de buna executie pentru lucrari de constructii-montaj intervenea la data procesului verbal de receptie a lucrarilor, sau la data incasarii garantiilor de catre prestator, exista multe probleme datorita modificarilor legislative dupa data aderarii care practic au abrogat regimul aparte al garantiilor de buna executie pentru lucrari de constructii-montaj.

Prestatorii au obligatia sa inscrie in facturi valoarea lucrarilor de constructii-montaj, asa cum rezulta din situatiile de lucrari si sa colecteze TVA pentru aceasta valoarea, fara ca aceasta suma sa fie influentata de garantia de buna executie.

Pentru exemplificare iata urmatoarele posibilitati :

I. situatie de lucrari: 1000 lei – valoarea se inscrie in factura

* TVA aferent, 190 lei, se inscrie in dreptul bazei impozabile de 1000 lei;
* garantia de buna executie 10%=100 lei poate fi inscrisa in factura cu semnul minus, in dreptul sau nu se trece TVA, iar restul de plata a facturii va fi

1190-100=1090;

* TVA care se va colecta in contul 4427= 190 lei;

II. situatie de lucrari: 1000 lei – valoarea se inscrie in factura

* TVA aferent, 190 lei, se inscrie in dreptul bazei impozabile de 1000 lei;
* garantia de buna executie 10%=100 lei, poate fi inscrisa in factura doar informativ pentru ca beneficiarul sa o vireze intr-un cont separat, fara sa fie scazuta din totalul de plata. In acest caz totalul de plata al facturii va fi 1190;
* TVA care se va colecta in contul 4427= 190 lei;

III. situatie de lucrari: 1000 lei – valoarea se inscrie in factura

* TVA aferent, 190 lei, se inscrie in dreptul bazei impozabile de 1000 lei;
* garantia de buna executie de 10%=100lei, nu se inscrie in factura, dar intre prestator si beneficiar exista intelegeri conform carora garantia va fi blocat intr-un cont, sau alte forme de decontare.

Asa cum se observa din exemplele prezentate, in cazul lucrarilor de constructii montaj garantia de buna executie nu poate micsora baza impozabila care este reprezentata de valoarea inscrisa in situatiile de lucrari. Desigur ca exista un specific aparte fata de celelalte garantii, care de cele mai multe ori nu reprezinta un procent din baza impozabila, ci sume stabilite de comun acord de partile contractante.

sursa – mfinante.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!