Incepând cu 14 mai 2010, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 76/2010 – link, prin care a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307/2010, ale cărei prevederi au adus cateva modificari in ceea ce priveste problematica impozitului pe venit.
Astfel, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care până la data apariţiei Legii nr. 76/2010 beneficiau de scutire de impozit pe salarii doar pentru veniturile din salarii realizate la funcţia de bază, beneficiază de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat de scutire de impozit pe salarii pentru toate veniturile sub formă de salarii obţinute.
De asemenea, veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt venituri neimpozabile la calculul impozitului pe venit.
Referitor la impozitul datorat de contribuabilii care obţin venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010 acesta se constituie venit la bugetul consolidat al statului în proporţie de 50%, diferenţa de 50% făcându-se venit la bugetul unităţilor administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află bunurile imobile care au făcut obiectul înstrăinării.
Până la această dată impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal se reţinea şi se vira integral la bugetul de stat.
De asemenea, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, prevăzut la Titlul IV din Codul Fiscal (art. 103-112), a fost abrogat.
via – finantevalcea.ro
[…] This post was mentioned on Twitter by Contabil. Contabil said: [de contabilitate] Impozitul pe venit – modificari pe aceasta tema in Codul Fiscal din mai 2010: Incepând cu 14 ma… http://bit.ly/bKL2TA […]