SITUATIE – infiintarea unei societati ce va avea ca obiect de activitate inchirierea autoturismelor, autoutilitare , utilajelor catre diverse persoane juridice si fizice. In conditiile in care vor presta aceste servicii de inchiriere (asociatii considera ca s-ar incadra la exceptiile prevazute in OG34/2009 “vehiculele utilizate pentru inchirierea catre alte persoane’’).
PROBLEMA – se poate aplica deducerea taxei pe valoarea adaugata aferenta achizitiilor de vehicule , inclusiv pentru combustibilul necesar functionarii vehiculelor aflate in proprietate cu o greutate de pana la 3500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune pasageri , inclusiv scaunul soferului?
INFO SUPLIMENTAR:
– atat combustibilul ,eventualele reparatii sau piese de schimb pentru aceste vehicule se vor refactura (in contractul de inchiriere se va specifica acest lucru ).
– deoarece aceste cheltuieli sunt efectuate in vederea obtinerii de venituri se mai pune problema nedeductibilitatii din punct de vedere fiscal a combustibilului.
RASPUNS FINANTE PUBLICE:
Conform art. 145 indice 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sunt exceptate de la limitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată (atât pentru achiziţia cât şi combustibilul utilizat), vehiculele care au sub 3500 kg şi nu mai mult de 9 scaune de pasageri incluzând şi pe cel al şoferului, utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane, instruirea de către şcolile de şoferi, transmiterea folosinţei în cadrul unui contract de leasing financiar sau operaţional.
În acest sens pct. 45 indice 1 alin.(2) din HGR 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal , precizează că: “ prin vehicule utilizate pentru prestarea de servicii cu plată se înţelege vehiculele care contribuie în mod esenţial la prestarea directă a serviciilor cu plată şi fără de care serviciile nu pot fi efectuate”.
Conform art. 21 alin. (4) lit. t) pct.3 din Codul fiscal sunt exceptate de la nedeductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul la calculul profitului impozabil, „vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii de instruire în cadrul şcolilor de şoferi”.
Având în vedere prevederile legale invocate mai sus, taxa pe valoarea adăugată pentru achiziţia vehiculelor şi a combustibilului utilizat este deductibilă. De asemenea, cheltuielile cu combustibilul, reparaţiile, piesele de schimb, sunt deductibile la calculul profitului impozabil.
sursa – finantevalcea.ro
[…] http://www.cabinetexpert.ro Tags: deducere tva, inchiriere autovehicule, infiintare societate, TVA Comentarii RSS […]