Potrivit proiectului de ordin postat pe site-ul ANAF – link detalii proiect – raportările contabile la 30 iunie 2010, precum şi declaraţiile operatorilor economici care nu au desfăşurat activitate sau se află în curs de lichidare, potrivit legii, se vor depune până cel mai târziu la 13 august 2010.
ACEST LUCRU ESTE PREVAZUT SI IN ORDINUL APARUT IN ACEST SENS – CLICK AICI
Nedepunerea raportărilor contabile listate, semnate şi ştampilate sau a declaraţiilor menţionate mai sus, după caz, pentru data de 30 iunie 2010, se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată.
APLICATIA PENTRU BILANT LA IUNIE 2010 A APARUT – CLICK AICI
Proiectul prevede si faptul ca raportările contabile la 30 iunie 2010 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora. Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit Raportările contabile la 30 iunie 2010 se completează astfel:
– directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, potrivit legii;
– persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
CONTINUT DOSAR BILANT 30.06 DE DEPUS LA D.G.F.P. – LINK
[…] This post was mentioned on Twitter by Contabil and Irina, Irina. Irina said: RT @expertcontabil: [de contabilitate] Termenul de depunere a raportarilor contabile la 30.06.2010 va fi 13 august 2010: Potrivit proi… http://bit.ly/9vOoPo […]
cine a depus bilant pe 2009 la orc tot acolo depune si raportarile semestriale?
@gabi – asteptam sa iese ordinul.
Buna ziua 🙂
deci inteleg ca inca nu se stie unde se depun raportarile semestriale, ar fi culmea sa se depuna la finante 🙁
@zela – eu zic ca la MF se depun.
[…] şi completările ulterioare. TERMENUL DE DEPUNERE A BILANTULUI LA IUNIE VA FI 13.08.2010 – LINK Articole similare:Termenul de depunere a raportarilor contabile la 30.06.2010 va fi 13 august […]
stie cineva unde se depun raportarile semestriale 2010?
@terezia – se depun la MFP – https://cabinetexpert.ro/2010-06-14/unde-se-vor-depune-raportarile-contabile-la-30-06-2010.html
importul de date din 06.2009 se poate face? sau trebuiesc bagate de manutza…
@st_em – merge. deschizi pdf-ul si mergi la finalul lui ca sa incarci datele.
pai am facut asta dar nu merge…. tu ai reusit?
@st_em – da. ai grija ce iei, adica sa respecti ce iti zice programul – unitate.txt sau date.txt
offf…luam unitate din fisier 300609…am reusit mersi 🙂
@st_em – ma bucur. PS – recomanda-ne si la alti prieteni daca poti. thanks.
prietenii sunt din ce in ce mai putini in ziua de azi :)ha!
@st_em – asa este, dar totusi… 🙂
[…] in momentul aparitiei proiectului de ordin cu privire la raportarea contabila la 30.06.2010 – link – termenul limita pentru depunerea acestora este data de 13.08.2010. Deci mare atentie la […]