AcasăGeneralLamuriri ANAF cu privire la OPANAF 2104/2010 - impozit transfer proprietati

Lamuriri ANAF cu privire la OPANAF 2104/2010 – impozit transfer proprietati

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis Ordinul nr. 2104/ 2010 al preşedintelui A.N.A.F – link text integral aici – pentru reglementarea unor aspecte legate de plata şi distribuirea impozitului pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.
Impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, reţinut de notarii publici, aferent operaţiunilor translative ale dreptului de proprietate încheiate până la data de 13 mai 2010, inclusiv, se virează în continuare în contul unic de venituri ale bugetului de stat 20.47.01.01 „Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic”.

Impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, reţinut de notarii publici, aferent operaţiunilor translative ale dreptului de proprietate încheiate începând cu data de 14 mai 2010, se virează în contul de venituri ale bugetului de stat 20.03.01.18 „Venituri ale bugetului de stat – Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”, deschis la unităţile Trezoreriei Statului în a căror rază birourile notarilor publici sunt înregistrate fiscal, codificat cu codul de identificare fiscală al birourilor notariale.

De asemenea, notarii publici care calculează, reţin, declară şi virează acest tip de obligaţie fiscală vor întocmi şi depune lunar la organul fiscal de administrare, împreună cu „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” şi un Borderou privind distribuirea către unităţile administrativ-teritoriale a sumelor reprezentând impozit pe venitul din transferurile proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.

Modelul şi conţinutul formularului „Borderou privind distribuirea către unităţile administrativ-teritoriale a sumelor reprezentând impozit pe venitul din transferurile proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal” este prevăzut in Anexa 1 la Ordinul nr.2104/2010, publicat în Monitorul Oficial al României nr.425/24.06.2010.
NOTĂ: Pentru obligaţiile de plată aferente operaţiunilor translative ale dreptului de proprietate încheiate în perioada 14-31 mai 2010, Borderoul menţionat se depune la organul fiscal de administrare până la data de 30 iunie 2010, însoţit de o copie a documentului de plată prin care au fost virate sumele în contul de venituri ale bugetului de stat 20.03.01.18 „Venituri ale bugetului de stat – Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”.

Informaţii detaliate se pot obţine la:
– birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul administraţiilor finanţelor publice;
– telefonic, la Centrul de asistenţă a contribuabililor: 0314039160;
– accesând pagina de internet a instituţiei: www.anaf.ro.

via

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!