Comercianţii (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale), urmare a desfăşurării activităţilor de comerţ cu produse agricole şi alimentare impuse la normă de venit, trebuie sa stie ca le revin o serie obligaţii fiscale.
Documente de provenienţă pentru mărfuri
Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura, avizul de însoţire a mărfii, borderou de achiziţie, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.
Inregistrarea fiscala a persoanelor fizice care au calitatea de comerciant – click aici
Efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii, constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, potrivit prevederilor art. 1, lit. e) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată.
Utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale
Pentru vânzările de bunuri cu amănuntul, precum şi prestările de servicii direct către populaţie, operatorii economici au obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.
Calcularea impozitului la veniturile obtinute pe baza conventiilor civile – click aici
Întocmirea jurnalului de vânzări şi jurnalului pentru cumpărări
Contribuabilii care desfăşoară astfel de activităţi au obligaţia întocmirii jurnalului de vânzări şi a jurnalului pentru cumpărări în vederea stabilirii momentului depăşirii plafonului de scutire şi înregistrarea ca plătitor de TVA (35.000 euro, echivalentul în lei 119.000), potrivit pct. 62 (1) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, dat în aplicarea art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
De reţinut!
Potrivit art. 49, alin. 8 din Legea 571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit nu conduc contabilitatea în partidă simplă pentru activitatea respectivă, conform prevederilor Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Inregistrarea fiscala a persoanelor fizice care exercita profesii libere – click aici
via – www.finantevalcea.ro