Iata mai jos principalele regelementări referitoare la măsurile de simplificare privind plata taxei pe valoarea adăugată (taxarea inversă), aplicate pentru anumite operaţiuni pentru care beneficiarii sunt obligaţi la plata taxei.
Taxarea inversă se aplică pentru urmatoarele operatiuni:
– livrarea de deşeuri şi materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare;
– livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.
– livrarea de bunuri din următoarele categorii: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
– transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt definite la art. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile în conformitate cu art. 12 din directivă, precum şi transferul altor unităţi care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu aceeaşi directivă.
Important! Conform art. II. alin. (1) din OUG nr. 54/2010, taxarea inversă la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie se aplică începând cu a 10-a zi următoare comunicării de către Consiliul Uniunii Europene a aprobării derogării pentru aplicarea acestor prevederi, până la data de 31 decembrie 2011. Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul său data comunicării de către Consiliul Uniunii Europene a aprobării derogării.
Procedura de aplicare a măsurilor de simplificare
Prevederile referitoare la măsurile de simplificare se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul ţării.
Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care se aplică măsurile de simplificare, furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă.
Atenţie! Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal.
Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decontul de TVA atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145 – 147 indice 1 CF.
În cazul livrărilor de bunuri pentru care se aplică măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 alin. (2) din Codul Fiscal, inclusiv pentru avansurile încasate, furnizorii emit facturi fără taxă şi înscriu în aceste facturi o menţiune referitoare la faptul că au aplicat taxarea inversă. Taxa se calculează de către beneficiar şi se înscrie în facturi şi în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Din punct de vedere contabil, beneficiarul va efectua în cursul perioadei fiscale înregistrarea 4426 = 4427 cu suma taxei aferente.
Înregistrarea taxei de către cumpărător atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată. Colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator.
Atenţie! Persoanele impozabile cu regim mixt care sunt beneficiari ai unor achiziţii supuse taxării inverse, conform art. 160 din Codul Fiscal, vor deduce taxa în decontul de taxă în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145, 145 indice 1, 146, 147 şi 147 indice 1 din Codul Fiscal.
Măsuri întreprinse în situaţia neaplicării taxării inverse conform art. 160 CF
În cazul neaplicării taxării inverse prevăzute de lege organele de inspecţie fiscală vor dispune măsuri pentru obligarea furnizorilor/prestatorilor şi a beneficiarilor la corectarea operaţiunilor şi aplicarea taxării inverse.
În cadrul inspecţiei fiscale la beneficiarii operaţiunilor, organele de inspecţie fiscală vor avea în vedere că beneficiarul avea obligaţia să colecteze TVA la momentul exigibilităţii operaţiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.
Baza legală: art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 82 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
via – www.finantevalcea.ro