Dupa cum stiti in relatarea de ieri – detalii si text integral aici – în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804/14.11.2011, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere.
Iata in articolul de mai jos, principalele prevederi ale acestui act normativ (sub forma de sinteza), articolul fiind elaborat de DGFP Valcea.
Obiectul procedurii
Stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului consolidat al statului de către organele de inspecţie fiscală în situaţii cum ar fi:
– documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete;
– documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.
Contribuabilii care pot face obiectul stabilirii prin estimare a bazei de impunere sunt atât persoane juridice sau fizice, precum şi orice alte entităţi fără personalitate juridică care realizează venituri pentru care se datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume la bugetul general consolidat al statului, cu excepţia impozitului pe venit datorat de persoanele fizice prevăzut la art. 79 indice 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Stabilirea bazei de impunere se va face prin estimarea atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora.
Metode de estimare
În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală pot folosi:
– metoda sursei şi cheltuirii fondurilor se bazează pe faptul că orice cheltuială care excede veniturilor declarate reprezintă un venit nedeclarat, elementul principal fiind compararea cheltuielilor cu veniturile declarate.;
– metoda fluxurilor de trezorerie presupune o analiză a operaţiunilor bancare în sensul corelării sumelor depuse în conturi cu veniturile declarate. Se analizează şi volumul cheltuielilor decontate din conturile bancare. Veniturile nedeclarate sunt stabilite prin diferenţa între încasările depuse, soldurile existente sau/şi utilizate pentru plăţile prin bancă şi veniturile declarate;
– metoda marjei presupune că activităţile identice dintr-un domeniu au elemente comune atât din punct de vedere tehnic cât şi financiar. Se au în vedere veniturile realizate şi costurile de producţie sau achiziţie, stabilindu-se dacă marja de profit corespunde veniturilor declarate;
– metoda produsului/serviciului şi a volumului porneşte de la determinarea costului de producţie sau achiziţie a unei unităţi de produs. Se identifică costurile unitare pentru un produs sau serviciu. Prin împărţirea costurilor totale la costul unitar rezultă numărul de unităţi de produs/serviciu ce rezultă din totalul cheltuielilor angajate. Aceasta se compară cu numărul de unităţi declarate la vânzare. Metoda furnizează informaţii pentru sumele încasate şi neevidenţiate;
– metoda patrimoniului net are în vedere creşterea patrimoniului net al unui contribuabil în comparaţie cu situaţia de la începutul anului fiscal. Metoda presupune că veniturile sunt transformate în active sau sunt utilizate pentru reducerea unor datorii.
Precizare
Selectarea metodei de stabilire prin estimare va fi efectuată de echipa de inspecţie fiscală şi se va face în funcţie de situaţia identificată la contribuabil, sursele de informaţii, înscrisurile identificate şi de complexitatea activităţii verificate.
via – www.finantevalcea.ro
