AcasăTVA - modificari si noutatiGrupul fiscal unic - infiintare si functionare (info util)

Grupul fiscal unic – infiintare si functionare (info util)

În documentarul de mai jos, va supunem atentiei, contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA) principalele prevederi referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea grupului fiscal unic ca persoană impozabilă din punct de vedere al TVA conform art. 127 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (CF), cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 4 din Normele metodologice date în aplicarea articolului menţionat.

Speram sa va fie de de folos, info-ul fiind unul oficial, via DGFP Valcea.

Condiţiile de înfiinţare a grupului fiscal unic

Grupul fiscal unic reprezintă un grup de persoane impozabile stabilite în România care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic şi poate opta să fie tratat drept grup fiscal, cu următoarele condiţii:

– o persoană impozabilă nu poate face parte decât dintr-un singur grup fiscal; şi
– opţiunea trebuie să se refere la o perioadă de cel puţin 2 ani; şi
– toate persoanele impozabile din grup trebuie să aplice aceeaşi perioadă fiscală.

Atenţie! Opţiunea privind perioada de 2 ani se referă la grup, nu la fiecare membru al grupului.

Grupul fiscal se poate constitui din minimum două persoane impozabile care sunt administrate de către acelaşi organ fiscal competent.

Se consideră în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric persoanele impozabile al căror capital este deţinut direct sau indirect în proporţie de mai mult de 50% de către aceeaşi acţionari. Îndeplinirea acestei condiţii se dovedeşte prin certificatul constatator eliberat de către Registrul Comerţului şi/sau, după caz, alte documente justificative.

Implementarea grupului fiscal unic

În vederea implementării grupului fiscal se depune la organul fiscal competent o cerere semnată de către reprezentanţii legali ai tuturor membrilor grupului, care să cuprindă următoarele:

– numele, adresa, obiectul de activitate şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al fiecărui membru;
– dovada că membrii sunt în strânsă legătură;
– numele membrului numit reprezentant.

Organul fiscal competent va lua o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului fiscal şi va comunica acea decizie reprezentantului grupului, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii.

Implementarea grupului fiscal va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate mai sus.

Obligaţiile grupului fiscal unic

Reprezentantul grupului va notifica organului fiscal competent oricare dintre următoarele evenimente:

– încetarea opţiunii de a forma un grup fiscal unic, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
– neîndeplinirea condiţiilor privind înfiinţarea grupului care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup fiscal sau a unei persoane ca membru al grupului fiscal, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;
– numirea unui alt reprezentant al grupului fiscal cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
– părăsirea grupului fiscal de către unul dintre membri, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
– intrarea unui nou membru în grupul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului.

De la data implementării grupului fiscal unic fiecare membru al grupului fiscal, altul decât reprezentantul: va raporta în decontul de taxă menţionat la art.156 indice 2 din CF orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intracomunitară de bunuri sau orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale; va trimite decontul său de taxă reprezentantului, iar o copie a acestui document organului fiscal de care aparţine; nu va plăti nicio taxă datorată şi nu va solicita nicio rambursare conform decontului său de taxă.

Reprezentantul grupului fiscal: va prelua, în primul decont consolidat soldurile taxei de plată de la sfârşitul perioadei fiscale anterioare neachitate până la data depunerii acestui decont precum şi soldurile sumei negative a taxei pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile de TVA ale membrilor grupului aferente perioadei fiscale anterioare; va raporta în propriul decont de taxă, menţionat la art. 156 indice 2 din CF, orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intracomunitară de bunuri sau de servicii, precum şi orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale; va raporta într-un decont consolidat rezultatele din toate deconturile de TVA primite de la alţi membri ai grupului fiscal, precum şi rezultatele din propriul decont de taxă pentru perioada fiscală respectivă; va depune la organul fiscal de care aparţine toate deconturile de taxă ale membrilor, precum şi formularul de decont de taxă consolidat; va plăti sau, după caz, va cere rambursarea taxei care rezultă din decontul de taxă consolidat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!