AcasăNewsPragul TVA - majorat la 65.000 euro (pragul peste care firmele sunt...

Pragul TVA – majorat la 65.000 euro (pragul peste care firmele sunt obligate la plata TVA)

Potrivit MediafaxConsiliul Uniunii Europene a aprobat, la solicitarea României, creşterea de la 35.000 euro la 50.000 euro a pragului cifrei de afaceri sau al veniturilor peste care firmele locale sunt obligate să plătească TVA.

Decizia a fost adoptată la 26 martie şi publicată la sfârşitul săptămânii trecute în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Hotărârea Consiliului vizează un plafon de 65.000 de euro la cursul de schimb valutar de la data aderării României la UE (aproximativ 3,3 lei pentru un euro), astfel că valoarea practică a plafonului la rata actuală de schimb (4,37 lei/euro) este de circa 50.000 de euro.

UPDATE – TEXTUL INTEGRAL AL DECIZIEI CU PRIVIRE LA PRAG – CLICK AICI

Măsura intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial şi este valabilă până la finele anului 2014 sau până la implementarea unei noi directive europene privind plafoanele de cifră de afaceri sub care firmele pot fi exceptate de la plata TVA, se spune în document.

Solicitarea României a fost avizată în ianuarie de Comisia Europeană şi înaintată ulterior Consiliului.

DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE CLICK AICI – MULTUMIM ANTICIPAT.

Intenţia Guvernului de a solicita UE creşterea acestui plafon a fost inclusă încă de la sfârşitul anului 2010 în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. În document era menţionat că, odată cu această modificare, Ministerul Finanţelor va introduce şi un sistem simplificat de taxare pentru firmele cu afaceri sub plafonul de 50.000 euro.

Creşterea plafonului de TVA a fost preluată ulterior şi în alte scrisori de intenţie.

Sursa – mediafax.ro

5 COMENTARII

  1. Eu cred ca este asa:

    Calculul echivalentului în lei al plafonului de 65.000 de euro se face astfel:
    Plafonul, în euro = 65.000 de euro.
    Cursul valutar, la data aderării (1 ianuarie 2007), a fost de 3,3817 lei/euro.
    Plafonul în lei = 65.000 euro x 3,3817 = 219.811 lei, care se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5. Cifra sutelor fiind 8, deci „egală sau mai mare decât 5”, rotunjirea se face prin majorare la cifra miilor, rezultând plafonul de 220.000 de lei.
    Plafonul de 65.000 euro = 220.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!