In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 16/9.01.2013, a fost publicat Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.985/2012 privind aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie, a Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, principalele reglementări privind înregistrarea contractelor de fiducie putandu-le vizualiza in cele ce urmeaza.
Prin ordinul menţionat mai sus s-au aprobat:
– Procedura de înregistrare a contractelor de fiducie – Anexa 1;
– „Declaraţia de înregistrare a contractelor de fiducie”, cod 14.13.01.43 – Anexa 3;
Definiţie
Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor.
Părţile contractului de fiducie
Orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul de fiducie.
Pot avea calitatea de fiduciari în acest contract numai instituţiile de credit, societăţile de investiţii şi de administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de asigurare şi de reasigurare legal înfiinţate. De asemenea, pot avea calitatea de fiduciari notarii publici şi avocaţii, indiferent de forma de exercitare a profesiei.
Din punct de vedere fiscal, impunerea veniturilor realizate din operaţiunea de fiducie este reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.
Obligaţie
Această procedură se aplică contribuabililor care, potrivit prevederilor art. 780 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare, deţin calitatea de fiduciar şi au obligaţia de a înregistra contractele de fiducie şi modificările acestora la organul fiscal competent.
Organul fiscal competent este cel în a cărui evidenţă fiscală sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe contribuabilii care deţin calitatea de fiduciar.
Completare şi depunere
Contribuabilul care deţine calitatea de fiduciar, depune, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului de fiducie, la organul fiscal competent „Declaraţia de înregistrare a contractelor de fiducie”, însoţită de contractul de fiducie, în original şi copie.
Declaraţia se completează în două exemplare, din care originalul se depune la organul fiscal, iar copia se păstrează de fiduciar.
Organul fiscal certifică conformitatea copiei contractului de fiducie cu originalul şi restituie fiduciarului originalul.
În cazul în care fiduciarul depune declaraţia prin poştă, cu confirmare de primire, aceasta va fi însoţită de o copie legalizată de pe contractul de fiducie.
Modificarea şi încetarea contractului de fiducie se înregistrează, de fiduciar, la organul fiscal, în termen de 30 de zile de la data producerii, prin depunerea declaraţiei, având bifată căsuţa „Modificare” sau „Încetare”, după caz, din formular, însoţită de documentele justificative.
Data înregistrării contractelor de fiducie, a modificărilor ulterioare şi a încetării acestora, la organul fiscal, este data depunerii acestora la registratura organului fiscal sau data poştei, după caz.
În cazul contractelor de fiducie/modificărilor ulterioare/încetării înregistrate direct la registratură, dovada înregistrării o constituie copia declaraţiei având înscrise numărul şi data înregistrării la organul fiscal.
Pentru contractele de fiducie/modificări ulterioare/încetări transmise prin poştă, cu confirmare de primire, dovada înregistrării la organul fiscal o constituie copia declaraţiei însoţită de confirmarea de primire semnată de reprezentantul organului fiscal.
Alte precizări
Declaraţia şi documentele depuse de fiduciar se arhivează la dosarul fiscal al acestuia.
Organul fiscal va organiza evidenţa contractelor de fiducie într-un Registru al contractelor de fiducie, care se conduce informatizat, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din procedură.
Înregistrarea în Registrul contractelor de fiducie se efectuează in maximum 5 zile de la data depunerii contractelor de fiducie.
Sursa info – www.finantevalcea.ro
[…] – persoana fizică îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, dacă aceasta este diferită de domiciliu – în cazul persoanelor fizice rezidente; – se află bunul supus impunerii – în cazul persoanelor fizice nerezidente. Procedura de înregistrare a contractelor de fiducie – conform OPANAF 1985/2012 – click aici […]
[…] – Procedura de înregistrare a contractelor de fiducie – conform OPANAF 1985/2012 – CLICK AICI […]