AcasăTVA - modificari si noutatiDeclaraţia 311 - documentar fiscal oficial

Declaraţia 311 – documentar fiscal oficial

Dupa cum stiti, în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 549/29.08.2013 a fost publicat Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 2.224/2013text integral aici – pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 311 „Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal” , iar in cele de mai jos, va prezentăm principalele reglementări cu privire la D 311.

Obligaţia completării şi depunerii

Formularul 311 „Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal” se completează şi se depune:

– potrivit art. 156^3 alin. (10) lit. a) din Codul Fiscal (CF), de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat, din oficiu, conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din CF, şi care efectuează, după anularea înregistrării în scopuri de TVA, livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata taxei, pentru care există obligaţia plăţii taxei colectate în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (11) şi (13) CF;

– potrivit art. 156^3 alin. (10) lit. a) din CF, coroborat cu pct. 801 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI din CF, de către persoanele impozabile care se află în situaţiile prevăzute la art. 11 alin. (11) şi (13) din CF şi al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat, din oficiu, potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din CF, în situaţia în care acestea efectuează, după anularea înregistrării în scopuri de TVA, livrări de bunuri prin organele de executare silită;

– potrivit art. 156^3 alin. (10) lit. b) din CF, de către persoanele impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare şi al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat, din oficiu, conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e ) din CF, pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înaintea anulării înregistrării în scopuri de TVA, dar a căror exigibilitate intervine, potrivit sistemului TVA la încasare prevăzut de art. 134^2 alin. (3) – (8) din CF, în perioada în care persoanele impozabile nu au un cod valabil de TVA;

– potrivit art. 156^3 alin. (101) din CF, de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat, la cerere, conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. g) din CF, care au aplicat sistemul TVA la încasare şi care au efectuat livrări de bunuri/prestări de servicii înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA, dar a căror exigibilitate de taxă, potrivit sistemului TVA la încasare prevăzut de art. 134^2 alin. (3) – (8) din CF, a intervenit în perioada în care persoanele impozabile nu au un cod valabil de TVA.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.

Conţinut declaraţie

Formularul 311 cuprinde:

– taxa colectată de către persoanele a căror înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulată, din oficiu, potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din CF, care trebuie plătită în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (11) şi (13) din CF pentru livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care aceste persoane sunt obligate la plata TVA, efectuate în perioada în care persoanele impozabile nu au un cod valabil de TVA;

– taxa colectată de către persoanele impozabile care se află în situaţiile prevăzute la art. 11 alin. (11) şi (13) din CF şi al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat, din oficiu, potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din CF, care efectuează, după anularea înregistrării în scopuri de TVA, livrări de bunuri prin organele de executare silită;

– taxa colectată care trebuie plătită pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înainte de anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din CF, dar a căror exigibilitate de taxă, potrivit sistemului TVA la încasare prevăzut de art. 134^2 alin. (3) – (8) din CF, intervine în perioada în care persoanele impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare nu au un cod valabil de TVA;

– taxa colectată care trebuie plătită pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înainte de anularea, la cerere, a înregistrării în scopuri de TVA, conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. g) din CF, dar a căror exigibilitate de taxă, potrivit sistemului TVA la încasare prevăzut de art. 134^2 alin. (3) – (8) din CF, intervine în perioada în care persoanele impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare nu au un cod valabil de TVA.

Termen de depunere

Termenul de depunere a Declaraţiei 311 este:

– până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrările de bunuri/prestările de servicii şi/sau pentru achiziţiile de bunuri şi/sau de servicii pentru care persoanele impozabile sunt obligate la plata TVA, efectuate de persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat, din oficiu, conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din CF, în situaţia în care exigibilitatea taxei pentru aceste operaţiuni intervine în perioada în care persoanele impozabile nu au cod valabil de TVA;

– până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrările de bunuri efectuate prin organele de executare silită de către persoanele impozabile care se află în situaţiile prevăzute la art. 11 alin. (11) şi (13) din CF, livrări efectuate după anularea înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din CF;

– până la 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii, efectuate înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA, potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau g) din CF, în situaţia în care exigibilitatea taxei pentru aceste operaţiuni intervine, potrivit sistemului TVA la încasare, în perioada în care persoanele impozabile nu au cod valabil de TVA.

Alte precizări

Declaraţia se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana impozabilă îşi are domiciliul fiscal sau în a cărui evidenţă aceasta se află înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, direct sau prin împuternicit, la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată.

Declaraţia depusă iniţial se rectifică prin depunerea unei noi declaraţii, pe acelaşi format, bifând căsuţa corespunzătoare de pe formular.

Sursa (cu multumiri pentru posibilitatea preluarii) – www.finantevalcea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!