AcasăTVA - modificari si noutatiCum se anuleaza dreptul de deducere a TVA in cazul aplicarii mecanismului...

Cum se anuleaza dreptul de deducere a TVA in cazul aplicarii mecanismului taxarii inverse?

Intrebare – 26.09.2013

Cum se anuleaza dreptul de deducere a TVA in cazul aplicarii mecanismului taxarii inverse?

Raspuns

Situatia de fapt:

O societate comerciala, persoana juridica romana, desfasoara activitate de exploatare masa lemnoasa pe picior, lemnul exploatat fiind comercializat catre diverse societati comerciale. Urmare efectuarii unor controale incrucisate, organele de inspectie fiscala au constatat faptul ca anumite achizitii nu au scop economic, nu au la baza operatiuni reale, livrarile de material lemnos inscrise in facturi si avize nefiind efectuate in fapt. Desi achizitiile nu sunt reale, societatea verificata a dispus de cantitatea de masa lemnoasa inscrisa in facturile respective, aceasta fiind vanduta catre clientii societatii verificate.

Totodata, aceasta societate a considerat cheltuiala cu ,,achizitia materialului lemnos” o cheltuiala de exploatare deductibila fiscal, pe care o echilibreaza cu veniturile aferente vanzarilor de material lemnos, iar in ceea ce priveste taxa pe valoarea adaugata, a aplicat taxarea prevazuta la art. 160 alin. (2), lit. b) din Codul fiscal, exercitand dreptul de deducere al TVA in conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a din Codul fiscal
In contextul celor mai sus mentionate, se solicita punctul de vedere privind anularea dreptului de deducere a TVA in cazul aplicarii mecanismului taxarii inverse, in ceea ce priveste speta in cauza.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.

Tratament fiscal:

Referitor la deductibilitatea cheltuielilor in ceea ce priveste impozitul pe profit, mentionam ca potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare.

Conform dispozitiilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in intelesul prezentului cod, autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzactie care nu are un scop economic sau pot reincadra forma unei tranzactii pentru a reflecta continutul economic al tranzactiei. Astfel, in acest cadru legal, in situatia prezentata in solicitare cu privire la impozitul pe profit, cheltuiala cu achizitiile fictive de material lemnos reprezinta cheltuiala nedeductibila fiscal.

Din punct de vedere al legislatiei in domeniul TVA, in vederea exercitarii dreptului de deducere a TVA, persoana impozabila trebuie sa respecte prevederile art. 145 si 146 din Codul fiscal, respectiv trebuie sa faca dovada indeplinirii mai multor conditii, de fond si de forma.

Astfel, potrivit art. 145 alin. (1) din Codul fiscal, dreptul de deducere ia nastere la momentul exigibilitatii taxei.
La alin. (2) al art.145 din Codul fiscal se precizeaza ca orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul realizarii de operatiuni taxabile. In conformitate cu prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, una dintre conditiile care trebuie indeplinite pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei datorate sau achitate, aferente bunurilor care i-au fost ori urmeaza sa ii fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmeaza sa ii fie prestate in beneficiul sau de catre o persoana impozabila, este ca persoana impozabila sa detina o factura emisa in conformitate cu prevederile art. 155 din Codul fiscal.

Raportat la prevederile legale mentionate mai sus, in ceea ce priveste situatia de fapt prezentata , consideram ca in primul rand trebuie analizat daca operatiunile in cauza sunt reale. In acest sens, semnalam anumite inadvertente.

Astfel, pe de o parte in adresa se mentioneaza ca este vorba de operatiuni fictive care nu au avut loc, iar pe de alta parte se precizeaza ca societatea a dispus de cantitatea de masa lemnoasa inscrisa in facturi, aceasta fiind vanduta catre clientii societatii, verificata si confirmata prin receptiile cantitative efectuate de beneficiari.

– In lipsa unor operatiuni reale, in sfera taxei, existenta unei facturi conforme cu prevederile legale sau a oricaror alte documente nu confera persoanei impozabile dreptul de a deduce TVA. In acest sens, consideram relevante prevederile art.145 alin.(2) lit. a) din Codul fiscal, la care am facut referire mai sus, conform carora orice persoana impozabila are dreptul de a deduce taxa aferenta achizitiilor daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul operatiunilor sale taxabile.In cazul operatiunilor nereale, practic autoritatea fiscala constata ca nu are loc o achizitie, chiar daca exista o factura, din acest motiv fiind posibil refuzul dreptului de deducere a TVA chiar daca sunt indeplinite conditiile de forma, respectiv documentele justificative pentru exercitarea acestui drept.

– In situatia in care organul fiscal stabileste ca operatiunile sunt reale, trebuie analizat daca operatiunile au fost desfasurate strict in vederea obtinerii unor avantaje de natura fiscala sau chiar in scop fraudulos, ori daca dreptul de deducere al cumparatorului poate fi afectat de comportamentul fiscal al furnizorului. Subliniem ca situatiile de frauda fiscala si abuz de lege trebuie analizate de catre organele fiscale de la caz la caz, in functie de circumstante, tinand cont si de jurisprudenta CJUE, deoarece nici Directiva TVA si nici legislatia nationala nu contin prevederi referitoare la frauda.

Sub aspectul legislatiei comunitare, mentionam ca statele membre – si implicit autoritatile nationale -, au obligatia legala de a-si indeplini obligatiile impuse prin Tratatul UE si de legislatia secundara elaborata conform acestuia. Potrivit art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (denumit in continuare TFUE), Curtea de Justitie a Uniunii Europene (denumita in continuare CJUE) este singura instanta competenta sa interpreteze tratatele, precum si sa se pronunte cu privire la interpretarea si validitatea dreptului derivat.

In privinta interpretarii unor dispozitii ale dreptului UE, ceea ce se impune statelor membre este de fapt norma de drept, in interpretarea data de CJUE, prin urmare atunci cand exista o practica a CJUE cu privire la anumite dispozitii, inclusiv dispozitiile referitoare la TVA, respectiv Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata – componenta a acquis-ului comunitar, statele membre trebuie sa adopte o conduita conforma interpretarii respective.

De asemenea, celelalte autoritati nationale, inclusiv autoritatile fiscale, care aplica dreptul UE, trebuie sa tina cont de interpretarea data de CJUE, avand in vedere ca o aplicare a dreptului UE care nu este conforma cu aceasta interpretare, incalca, de fapt, insasi norma de drept respectiva. Pentru a fi posibila atingerea unui astfel de deziderat, autoritatile fiscale au obligatia de a se asigura ca interpretarile date legislatiei fiscale si practica nationala sunt conforme cu interpretarile Curtii de Justitie a Uniunii Europene, din acest motiv fiind deopotriva responsabile in identificarea hotarilor CJUE aplicabile in situatii de fraude fiscale sau abuzuri.

Prin urmare, in cazuri precum cel de fata se impune analizarea jurisprudentei europene in materie si identificarea hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauze similare celor identificate pe parcursul verificarilor efectuate. Aceste hotarari, in masura in care legislatia nationala nu contine dispozitii contrare, sunt aplicabile ca atare si constituie izvor de drept, chiar daca nu sunt mentionate in mod expres in Codul fiscal sau in norme. Raportandu-ne strict la informatiile din cazul prezentat, va recomandam ca in situatia descrisa sa analizati hotararea CJUE in cauza C-285/2011.

Baza legala – Legea nr 571 / 2003 articolul 145

Sursa ANAF – care precizeaza ca – Acesta nu reprezinta un act administrativ fiscal in sensul art. 41 din Codul de Procedura Fiscala sau un act administrativ de autoritate in sensul art. 1 din legea 554/2004 a contenciosului administrativ si nu este opozabil tertilor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!