AcasăCodul munciiContravenţii si amenzi legate de Revisal (actualizat 2014)

Contravenţii si amenzi legate de Revisal (actualizat 2014)

Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de angajatori, persoane fizice sau juridice:

a) netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g) din HG 500/2011text integral (2014) aici – cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză;
b) refuzul de a pune la dispoziţie inspectorului de muncă registrul în format electronic, precum şi dosarul personal al salariaţilor;
c) necompletarea elementelor contractului individual de muncă conform art. 3, respectiv netransmiterea registrului în termenele prevăzute la art. 4;
d) completarea registrului de către alte persoane decât cele prevăzute la art. 2 alin. (5) sau alin. (6);
e) completarea registrului cu date eronate sau incomplete;
f) alterarea sau ştergerea datelor din registru, precum şi intervenţia neautorizată asupra aplicaţiei informatice a registrului.
g) nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (8) privind informarea inspectoratelor teritoriale de muncă cu privire la prestatorii de servicii;
h) refuzul angajatorului de a elibera copii după documentele prevăzute la art. 8 alin. (3), solicitate de către salariat;
i) nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (7);
j) nerespectarea prevederilor art. 7.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.

Contravenţiile prevăzute mai sus se sancţionează după cum urmează:

a) cea prevăzută la lit. a), cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă, fără ca amenda totală cumulată să depăşească suma de 50.000 lei;
b) cele prevăzute la lit. b)-c), cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;
c) cea prevăzută la lit. d)-f) şi i) cu amendă de la 3.500 lei la 5.000 lei;
d) cea prevăzută la lit. g) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
e) cea prevăzută la lit. h) şi j) cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă. Contravenientul poate achita în cel mult 48 de ore jumătate din minimul amenzii contravenţionale.

1 COMENTARIU

  1. Am fost in concediu pentru cresterea copilului pana la 2 ani,am inceput serviciul in 14 martie,inainte cu o luna dupa noua legea, copilul face doi ani in 13 aprilie.
    Intrebarea este cand trebuiea sa incep serviciu in 13 sau 14 martie?
    O zi buna !
    Va multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!