AcasăTVA - modificari si noutatiModificarea, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA -...

Modificarea, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA – modificari aduse de OPANAF 235/2014

Dupa cum stiti, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133/24.02.2014, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 235/2014text integral aici – pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3.331/2013 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

În documentarul (oficial) de mai jos, prezentăm cele mai importante prevederi ale actelor normative menţionate.

Modificarea, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA se aplică în următoarele situaţii:

– pentru înregistrarea în scopuri de TVA, din oficiu, potrivit art. 153 alin. (8) sau art. 153^1 alin. (4) din Codul Fiscal, a persoanelor impozabile care sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (1) lit. b) alin. (2), (4) sau (5) ori ale art. 153^1 alin. (1), după caz, din Codul Fiscal;

– pentru înregistrarea în scopuri de TVA, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (9^1) lit. a) din Codul Fiscal, a persoanelor impozabile, dacă au încetat situaţiile care au condus la anularea înregistrării în scopuri TVA, pentru situaţiile prevăzute la art. 153 alin. (9) lit. a) şi b) din Codul Fiscal;

– pentru anularea, potrivit art. 153 alin. (9) lit. a) sau art. 153^1 alin. (11), după caz, din Codul Fiscal, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile declarate inactive potrivit dispoziţiilor art. 78^1 din Codul de Procedură Fiscală;

– pentru anularea, potrivit art. 153 alin. (9) lit. b) sau art. 153^1 alin. (11) din Codul Fiscal, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile aflate în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului;

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

– pentru anularea, potrivit art. 153 alin. (9) lit. c) din Codul Fiscal, a înregistrării în scopuri de TVA, în cazul în care asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

– pentru anularea, potrivit art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul Fiscal, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică şi care nu au depus niciun decont de taxă pentru 6 luni consecutive, precum şi a persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au depus niciun decont de taxă pentru două trimestre calendaristice;

– pentru anularea, potrrivit art. 153 alin. (9) lit. e) din Codul Fiscal, a înregistrării în scopuri de TVA, dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanelor care au ca perioadă fiscală luna calendaristică, sau pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanelor impozabile care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare;

– pentru anularea înregistrării, pentru achiziţii intracomunitare, în scopuri de TVA, conform art. 153^1 din Codul Fiscal, când persoana respectivă se înregistrează în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul Fiscal;

– pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanei care nu era obligată să solicite înregistrarea sau nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul Fiscal.

După înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, organul fiscal competent procedează la înscrierea persoanei impozabile în Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul Fiscal.

După anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA în situaţiile menţionate, organul fiscal competent procedează la înscrierea persoanei impozabile în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul Fiscal, a fost anulată şi aplică, potrivit reglementărilor în vigoare, procedura de radiere, din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari şi/sau din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în cazul persoanelor impozabile care figurează în aceste registre la data anulării înregistrării în scopuri de TVA.

Înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se consideră valabilă începând cu:

– data reactivării contribuabilului prin decizie a organului fiscal competent, în cazul contribuabililor declaraţi inactivi conform prevederilor art. 78^1 din Codul de Procedură Fiscală;

– data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind reluarea activităţii, în cazul contribuabililor care şi-au înscris în registrul comerţului menţiuni privind încetarea suspendării temporare a activităţii;

– data comunicării deciziei privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, pentru alte situaţii decât cele menţionate.

NOU – Grup pe domeniul – Salarizare/Resurse Umane/Codul Muncii – click aici

Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor se efectuează:

– de la data declarării ca inactivi, în condiţiile legii;

– de la data înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului;

– de la data comunicării deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA de către organul fiscal, în situaţia în care asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

– din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al şaselea decont de taxă, în situaţia în care persoana impozabilă care are perioada fiscală luna calendaristică nu a depus niciun decont de taxă pentru 6 luni consecutive, şi respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă, în situaţia în care persoana impozabilă care are perioada fiscală trimestrul calendaristic nu a depus niciun decont de taxă pentru două trimestre calendaristice consecutive;

– din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al şaselea decont de taxă, în situaţia persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, şi respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al doilea decont de taxă, în situaţia persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, respectiv pentru două trimestre calendaristice nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare.

De asemenea, prin actul normativ menţionat, a fost aprobat şi formularul fiscal „Decizie privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (8) şi alin. (9^1) lit. a)/art. 153^1 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.

Sursa – cu multumiri de la noi – www.finantevalcea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!