In Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 09.07.2014 a fost publicat Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalănr. 1703/26.06.2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, drept pentru care va oferim i cele ce urmeaza textul integral al acestuia.
Speram sa va fie de folos.
Având în vedere prevederile art. 81 şi ale art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. I. – Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 27 decembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Anexa nr. 6 „Instrucţiuni de completare a formularului 100 «Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat», cod 14.13.01.99/bs” se modifică după cum urmează:
a) La capitolul II „Completarea declaraţiei” secţiunea B „Date privind creanţa fiscală”, punctul 3.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„3.1. Tabelul de la pct. I «Impozite şi taxe care se plătesc în contul unic» se completează pentru declararea obligaţiilor de plată prevăzute la poziţiile 1-14, 16-27, 31, 33 şi 83 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 11 la ordin.”
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
b) La capitolul II secţiunea B punctul 3.1.6, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
„3.1.6. La poziţiile 17-26 şi 83 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 11 la ordin, se declară impozitul pe veniturile obţinute din România de persoane nerezidente, potrivit titlului V din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.”
c) La capitolul II secţiunea B punctul 3.1.6, după ultimul paragraf se introduce un nou paragraf, cu următorul cuprins:
„La poziţia 83 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 11 la ordin, se declară impozitul pe veniturile realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie, potrivit art. 115 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.”
2. Anexa nr. 11 „Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat” se completează după cum urmează:
– După poziţia 82 „Impozit pe construcţii” se introduce o nouă poziţie, poziţia 83, cu următorul cuprins:
Nr. crt. 83 – Denumirea creanţei fiscale „Impozit pe veniturile realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident” – Temeiul legal „art. 115 alin. (1) lit. r) şi art. 116 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state”
Art. II. – Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Gelu-Ştefan Diaconu
Bucureşti, 26 iunie 2014.
Nr. 1.703.