Ordinul Autoritatii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 594/15.12.2014 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor, a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 937 din 22.12.2014si aduce unele modificari noi in ceea ce priveste obligatiile operatorilor economici.
Iata si textul acestuia. ATENTIE – MODELUL PLACHETELOR, PENTRU FIECARE JUDET – IL GASITI PE LINK-UL DE LA FINALUL TEXTULUI ACTULUI NORMATIV. DERULATI MAI JOS.
Având în vedere prevederile art. 8 şi ale art. 66 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Referatul nr. 1/2.119 din 6 octombrie 2014,
în temeiul art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite prezentul ordin.
Art. I. – Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 1. – (1) Pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii referitoare la modul în care pot face sesizări ori reclamaţii cu privire la produsele şi/sau serviciile ce le sunt puse la dispoziţie, operatorii economici au obligaţia să afişeze numărul de telefon denumit TELEFONUL CONSUMATORILOR – 0219551, adresa şi numerele de telefon/fax ale comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor în a căror rază teritorială se află operatorul economic, precum şi adresa site-ului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro.”
2. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexele nr. 2.1-2.42, prevăzute în anexele nr. 1-42 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II. – Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PENTRU ANEXELE ORDINULUI (PLACHETELE OFICIALE) – CLICK AICI
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
Marius Alexandru Dunca
Bucureşti, 15 decembrie 2014.
Nr. 594.
[…] informare a consumatorilor (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 937 din 22.12.2014) – MODEL AICI. – In aceasta unitate fumatul este interzis! – Interzis accesul cu animale! – Copie Document de […]
[…] informare a consumatorilor (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 937 din 22.12.2014) – MODEL AICI. – In aceasta unitate fumatul este interzis! – Interzis accesul cu animale! – […]
[…] Ordinului Presedintelui ANPC nr.72/2010, cu modificarile si completarile ulterioare – MODEL CORECT AICI […]
[…] – IMPORTANT – Panou de înștiințare (model) – obligatoriu în cazul lipsei autorizației de securitate la incendiu (se afișează în dreptul intrărilor în spatiile respective) – CLICK AICI – IMPORTANT – Plăcuță cu numerele de urgență 112 și 113 (model) – obligatoriu de afișat în sediul social/magazin/punct de lucru – click aici – Placheta ANPC – conform Ordinul Autoritatii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 594/15.12.2014 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 937 din 22.12.2014) – MODEL AICI. […]