AcasăGeneralSistemul de interconectare a registrelor comerțului din statele membre ale U.E. -...

Sistemul de interconectare a registrelor comerțului din statele membre ale U.E. – comunicat ONRC

Luni, 13 iulie 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea nr. 152/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerțului, care transpune Directiva 2012/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2012 de modificare a Directivei 89/666/CEE a Consiliului și a Directivelor 2005/56/CE și 2009/101/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește interconectarea registrelor centrale, ale comerțului și ale societăților.

Cele mai importante dispoziții, cu impact asupra activității registrului comerțului și asupra beneficiarilor serviciilor prestate în cadrul acestuia:

Dispoziții care intră în vigoare în 3 zile de la publicarea Legii nr. 152/2015, respectiv la data de 15 iulie 2015

Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi a certificatului de înscriere de menţiuni va fi de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, dacă persoana competentă să soluţioneze cererile de înregistrare nu va dispune altfel, pentru completarea documentaţiei.

La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii și în cazurile în care:

– societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare;
– societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare.

Totodată, actul normativ cuprinde și o serie de modificări vizând îmbunătățirea și simplificarea procedurilor privind dizolvarea, lichidarea și radierea din registrul comerțului.

În acest sens, se transferă competența de prelungire a perioadei de lichidare de la tribunal la oficiul registrului comerțului, aspect ce are drept consecință simplificarea procedurii de lichidare, precum și degrevarea instanțelor de judecată.

De asemenea, au fost introduse modificări în ceea ce privește efectuarea publicității legale, în sensul că oficiul registrului comerţului va comunica un extras al rezoluţiei prin care s-a dispus înmatricularea către Regia Autonomă «Monitorul Oficial» R.A., spre publicare, pe cheltuiala solicitantului, în următoarea zi lucrătoare după efectuarea înmatriculării persoanelor juridice.

Publicarea în Monitorul Oficial al României, a extrasului rezoluţiei sau, după caz, a rezoluţiei integrale, se va efectua în cel mult 21 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la oficiul registrului comerţului.

În cazul rezoluţiilor de respingere a cererii de înregistrare şi a înregistrărilor care nu conduc la modificarea actului constitutiv, împotriva rezoluţiei directorului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se va putea formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare, pentru părţi, şi de la data publicării pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului/pe portalul de servicii on-line al acestuia, pentru orice persoană interesată.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Dispoziții care intră în vigoare de la data de 07 iulie 2017

Directiva 2012/17/UE prevede realizarea unui sistem de interconectare a registrelor comerțului din statele membre ale Uniunii Europene care va permite, cu titlu gratuit, schimbul de documente şi informaţii între registrele comerţului din statele membre ale Uniunii Europene, în cazul operaţiunilor de fuziune transfrontalieră şi al sucursalelor înfiinţate de societăţi cu sediul în statele membre ale Uniunii Europene.

Prin intermediul portalului european e-Justice, va fi pus la dispoziția publicului un serviciu electronic prin care vor putea fi accesate informații și documente referitoare la profesioniștii înregistrați în registrele comerțului din cadrul Uniunii Europene.

Totodată, se introduce identificatorul unic la nivel european (EUID), care va include elementul de identificare al României, elementul de identificare al registrului național, numărul persoanei din registrul respectiv și, dacă este necesar, alte elemente pentru a elimina erorile de identificare.

Alături de o serie de informații înregistrate în registrul comerțului din România, care sunt disponibile gratuit la această dată, respectiv:

– denumirea persoanei înregistrate în registrul comerţului,
– forma juridică,
– sediul social/profesional,
– numărul de ordine din registrul comerţului al persoanei înmatriculate/înregistrate,
– codul unic de înregistrare fiscală,
– starea firmei,

pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia vor fi afișate, tot cu titlu gratuit, informații privind EUID și statul membru în care este înmatriculată firma.

Sursa – onrc.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!