Potrivit art .176 alin.(7) din Codul fiscal, în anul 2016 persoanele care realizează venituri din investiţii nu datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, dacă realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 alin. (1) lit. a) – d), g), i) – l), cu excepţia veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală.
Ca atare, persoanele care realizează venituri din dividende în anul 2016 nu datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, dacă în cursul anului fiscal realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, din pensii, din activităţi independente, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau III, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 alin. (7) – (9), din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din indemnizaţii de şomaj, din indemnizaţii pentru creşterea copilului, din ajutorul social acordat potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare si din indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale, cu excepţia veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală
INFO EXTINS – Impozitarea veniturilor din dividende – începând cu 01 ianuarie 2016 – click aici
Baza legala – Legea nr 227 / 2015 articolul art 176 alin.(7). .
Acesta nu reprezinta un act administrativ fiscal in sensul art. 41 din Codul de Procedura Fiscala sau un act administrativ de autoritate in sensul art. 1 din legea 554/2004 a contenciosului administrativ si nu este opozabil tertilor.
Sursa – anaf.ro (Speta publicata la data 22.02.2016)
deci o persoana fizica depune declaratia 205?
;a 500 de actiumi SIF 5 ?