Structurile de vânzare cu amănuntul şi cele în care se prestează servicii de piaţă pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. Fiecare comerciant îşi stabileşte orarul de funcţionare cu respectarea prevederilor înscrise în legislaţia muncii şi cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare privind liniştea şi ordinea publică, şi în conformitate cu solicitările autorităţilor administraţiei publice locale privind continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii, în funcţie de necesităţile consumatorilor.
Orarul de funcţionare se afişează la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia.
Conform normelor OG 99/2000 – pentru continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii, în funcţie de necesităţile consumatorilor, consiliul local poate stabili orare de funcţionare prin regulamentele elaborate pentru exercitarea activităţilor de comercializare în zone publice. În cazul centrelor comerciale orarul de funcţionare este stabilit de administratorul centrului, în funcţie de necesităţile consumatorilor şi cu consultarea comercianţilor care îşi desfăşoară activitatea în acestea.
În măsura în care comerciantul este de acord, orarul de funcţionare pentru unităţile de alimentaţie publică în care sunt organizate evenimente poate fi depăşit la solicitarea clienţilor, cu respectarea prevederilor legale privind liniştea şi ordinea publică. În cazul în care localul respectiv este rezervat în totalitate pentru astfel de evenimente, comerciantul este obligat să afişeze vizibil, lângă orarul de funcţionare, anunţul „REZERVAT”, cu indicarea perioadei de rezervare.
În situaţia aprovizionării structurii de vânzare în timpul programului de funcţionare, sunt interzise întreruperea servirii consumatorilor şi/sau închiderea structurii de vânzare, dacă acest lucru nu este menţionat în orarul de funcţionare afişat.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
Structurile de vânzare cu amănuntul din sectorul alimentar nu pot fi închise mai mult de două zile consecutive, cu excepţia unor cauze obiective de nefuncţionare.
Următoarele situaţii pot constitui cauze obiective de nefuncţionare:
a) decesul asociatului unic, administratorului, managerului, şefului structurii de vânzare cu amănuntul sau al altui angajat care lucrează în aceasta, după caz;
b) concediul personalului angajat în structura de vânzare respectivă;
c) inventar;
d) închiderea structurii de vânzare pentru lucrări de igienizare, reparaţii, reamenajări sau modificări ale condiţiilor de exploatare a acesteia, după caz;
e) schimbarea profilului structurii de vânzare, suspendarea sau înlocuirea unei activităţi comerciale desfăşurate în acea structură;
f) încetarea definitivă a activităţii comerciantului în structura de vânzare respectivă;
g) întreruperea activităţii comerciale sezoniere în structura de vânzare respectivă;
h) suspendarea activităţii ca urmare a deciziei organelor de control abilitate;
i) cazuri de forţă majoră.
Comercianţii sunt obligaţi să anunţe consumatorilor motivul şi perioada închiderii.
Structurile de vânzare cu amănuntul din sectorul alimentar care nu pot fi închise mai mult de două zile consecutive sunt magazinele specializate în care se comercializează produse alimentare, precum şi magazinele nespecializate în care se comercializează predominant produse alimentare.
Baza legala – OG 99/2000 (Cap. 3, art. 8)
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”