Conform Art. 154 din Codul Muncii – varianta la zi aici – Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională. Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată .
Conform Art. 155 din Codul Muncii – varianta la zi aici – Concediile fără plată pentru formare profesională se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din iniţiativa sa. Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.
Conform Art. 156 din Codul Muncii – varianta la zi aici – Cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie să fie înaintată angajatorului cu cel puţin o lună înainte de efectuarea acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de formare profesională.
Efectuarea concediului fără plată pentru formare profesională se poate realiza şi fracţionat în cursul unui an calendaristic, pentru susţinerea examenelor de absolvire a unor forme de învăţământ sau pentru susţinerea examenelor de promovare în anul următor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, cu respectarea condiţiilor stabilite mai sus.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
Conform Art. 157 din Codul Muncii – varianta la zi aici – În cazul în care angajatorul nu şi-a respectat obligaţia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesională în condiţiile prevăzute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare sau de până la 80 de ore.
În situaţia prevăzută mai sus indemnizaţia de concediu va fi stabilită conform art. 150. Perioada în care salariatul beneficiază de concediul plătit, prevăzut mai sus, se stabileşte de comun acord cu angajatorul. Cererea de concediu plătit pentru formare profesională va fi înaintată angajatorului în condiţiile prevăzute la art. 156.
Conform Art. 158 din Codul Muncii – varianta la zi aici – Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decât salariul.
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”