Potrivit Programului Cadru de Acțiuni al Ispecției Muncii pentru anul 2017, aprobat de Inspectorul General de Stat, Dantes – Nicolae BRATU în perioada 01.07.2017- 01.09.2017 s-a desfășurat ” Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unități care desfășoară activitate pe Litoralul Mării Negre ”.
Pe data de 01.09.2017 a avut loc o întrunire, care a marcat închiderea oficială a Campanie Litoral. A participat, din partea Inspectiei Muncii București Inspectorul General de Stat Dantes – Nicolae BRATU, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța si inspectorii de muncă din cadrul celor două servicii de control .
Serviciul Control Relaţii de Munca a verificat un numar de 722 agenti economici din care 45 au fost sanctionaţi. S-au aplicat 36 amenzi în valoare de 442.000 lei și au fost dispuse un număr de 451 măsuri cu termen de remediere.
Au fost depistate 100 persoane care nu aveau încheiat contract individual de munca sau pentru care contractul individual de muncă nu era transmis în baza de date REVISAL.
Au fost inaintate 7 sesizări catre Parchetul de pe Lângă Judecatoria Constanta din care – 3 propuneri de cercetare penala, pentru angajatori unde au fost depistate mai mult de 5 persoane cu muncă nedeclarata , pentru a se stabili daca angajatorii se fac vinovați de incalcarea prevederilor art. 264 (3) din Legea 53 / 2003 republicata si alte 4 propuneri, unde s-a constatat că nu se respecta regimul de lucru al minorilor.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
Neconformităţi depistate :
– Neevidentierea reală a orelor de lucru prestate de salariati;
– Neacordarea repausului săptămânal;
– Nerespectarea prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă, munca suplimentara și munca de noapte;
– Neacordarea drepturilor salariale la termenul prevăzut in contractul de muncă;
– Neândeplinirea măsurilor dispuse cu ocazia altor controale.
Serviciul Control Securitate si Sănătate in Munca a verificat un numar de 189 angajatori, cu un număr de 5.147 salariați. Au dispus un numar de 399 masuri de remediere a neconformitatilor constatate, s-au aplicat 2 amenzi contravenționale in valoare de 9.000 lei.
Neconformități depistate:
– Semnalizara de securitate necorespunzătoare;
– Truse sanitare incomplete;
– Lipsă program de instruire și testare;
– Nepurtarea echipamentului individual de protecție.
”Unul din principalele obiective ale Inspecției Muncii este menținerea unui echilibru între angajați și angajator și toleranță zero pentru abateri de la conduita corectă bazată pe respect și legalitate în relațiile de muncă. Întotdeauna Inspecția Muncii a militat pentru un mediu concurențial corect, adaptat nevoilor pieței muncii, care, prin mecanisme și instrumente specifice să contracareze și autoregleze disfuncționalitățile apărute.
De exemplu, munca nedeclarată e un fenomen care afectează întreaga societate, pe angajatori și angajați deopotrivă. Trebuie să avem în vedere o reglementare mai riguroasă a ceea ce înseamnă riscurile psihosociale la locul de muncă(stres, hărțuire psihică,etc), fenomen sesizat la Inspecția Muncii din ce în ce mai des, aspect pe care îl vom trata cu prioritate în următoarea perioadă.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.
Sursa (cu multumiri) – ITM Constanta