Formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” – a fost adaptat noilor prevederi legislative începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2018, avand ca baza legala – Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3781 din 22 decembrie 2017 – text integral – privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă (publicat în Monitorul Oficial numărul 1037 din 28.12.2017).
Având în vedere prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de Legea nr. 227/2015 ca urmare a modificărilor introduse începând cu 1 ianuarie 2018 de OUG 79/2017, a fost completat nomenclatorul impozitelor care se declară prin Declaraţia 100 cu 5 noi poziţii 74 – 78, fiind completate în acest sens şi instrucţiunile de completare ale acestei declaraţii:
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.
Declaraţia 100:
– se transmite numai prin mijloace electronice de transmitere la distanţă începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2018 (Ordinul ANAF 2326/2017) – detalii si aici
– poate fi corectată prin depunerea formularului 710 „Declaraţia rectificativă” care se depune de asemenea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
Declaraţile 100 şi 710 pot fi depuse şi de către succesorii persoanelor/entităţilor care şi-au încetat existenţa pentru declararea obligaţiilor fiscale aferente perioadei în care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
Sursa (cu multumiri) – Direcţia G e n e r a lă R e g io n a lă a Finanţelor Publice – Braşov