Va informam pe aceasta cale ca, in Monitorul Oficial nr. 271 din 28 martie 2018, a fost publicat Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 883 din 26 martie 2018 – pentru aprobarea procedurilor de anulare a obligaţiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor Legii nr. 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale.
Precizări suplimentare – via AJFP Dambovita (institutie careia ii multumim pentru posibilitatea reluarii informatiilor):
– Vă reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/2018, se anulează următoarele obligaţii fiscale:
a) diferenţele de obligaţii fiscale principale, respectiv impozitul pe venit şi contribuţiile sociale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării fiscale a tranzacţiilor pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice ca venituri dintr-o activitate independentă, obţinute de către persoanele fizice din transferul proprietăţilor imobiliare care fac parte din patrimoniul afacerii, pe perioadele fiscale de până la 1 iunie 2017, şi neachitate până la data intrării în vigoare a legii.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS) – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI.
b) diferenţele de T.V.A., precum şi accesoriile aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, stabilite prin decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 220.000 lei prevăzut la art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, realizate de către persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu sediul activităţii economice în România, care au realizat activităţile de producţie agricolă, inclusiv activităţile de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale sau au furnizat servicii agricole utilizând munca manuală proprie şi/sau echipamentele specifice.
UTIL – La cine se referă Legea 29/2018? La tranzacţiile de vânzare de imobile efectuate de persoanele fizice până la 01.06.2017 și la PFA, II, IF care au realizat venituri din activități agricole până la 31.12.2016 (oficial) – click aici
– Persoanele care au efectuat plata obligaţiilor fiscale pentru care legea prevede anularea au dreptul la restituirea sumelor achitate.
– Procedura de aplicare a legii a fost aprobată prin prezentul ordin şi implică în principal următoarele etape:
a) întocmirea şi transmiterea de către structura de inspecţie fiscală către compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori a listei cu obligaţiile fiscale ce pot face obiectul anulării;
b) compartimentul cu atribuţii de evidenţă efectuează verificări privind obligaţiile fiscale primite: dacă au fost stinse parţial sau total, data stingerii, dacă au fost emise şi comunicate decizii de accesorii.
c) compartimentul de evidenţă întocmeşte un referat de aprobare a anulării obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii prevăzuţi în liste la care va anexa aceste liste, precum şi deciziile de anulare a obligaţiilor fiscale, întocmite în mod corespunzător pentru fiecare contribuabil.
PENTRU A DESCARCA TEXTUL OPANAF 883/2018 – CLICK AICI
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”
[…] UPDATE (29.03.2018) – OPANAF 883/2018 – procedură anulare obligații fiscale – click aici […]