Ziua Națională a Contabilului Român, eveniment cu tradiție, ajuns la cea de-a XIV-a ediție în anul 2018, susține și promovează profesia contabilă din România, fiind o sărbătoare a vieții contabile din țara noastră.
Începând din acest an, aniversarea specialiștilor contabili – membri ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – și a performanțelor lor profesionale are loc la data de 13 iulie. În urmă cu 97 de ani, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România ca organism profesional independent, prin Decretul Regal nr. 3.036, fiind reglementată astfel profesia contabilă în țara noastră. Prin acest demers legislativ, România s-a alăturat în acele vremuri marilor puteri economice – Regatul Unit, Italia, Germania și Statele Unite ale Americii, țări în care profesia de expert contabil era legiferată și unde existau societăți de contabili oficial recunoscute.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.
Ziua Națională a Contabilului Român este celebrată în mod unitar, în toată țara, sub patronajul filialelor CECCAR, pentru recunoașterea oficială a rolului important pe care profesia contabilă și practicanții acesteia îl au în economie și societate.
Tema celei de-a XIV-a ediții a evenimentului – 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire – aduce în atenție dubla însemnătate istorică sub auspiciile căreia are loc momentul festiv. Pe baza moștenirii predecesorilor, CECCAR, unicul organism profesional care gestionează profesia contabilă în România, acordă prin intermediul acestei sărbători o importantă atenție prezentului și, mai ales, viitorului economiei și societății românești, la ceas aniversar. CECCAR urmărește dezvoltarea profesională a membrilor săi, astfel încât aceștia să servească interesul public și să pună bazele unei economii solide, orientate spre progres.
Sursa – ceccarbihor.ro
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”
[…] – La multi ani, sitmați colegi – cu ocazia Zilei Naționale a Contabilului Român – CLICK AICI […]