Din 8 august până în prezent, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au oprit și verificat în trafic 43.794 de autovehicule de transport marfă în proximitatea punctelor de trecere a frontierei de stat, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și fraudei vamale.
După verificarea legalității documentelor aferente mărfurilor transportate, inspectorii au identificat mărfuri transportate fără acte legale de proveniență. Ca urmare a constatării acestor contravenții s-au dispus sancțiuni totale de 5,90 mil. lei, dintre care amenzi în cuantum total de 2,30 mil. lei, confiscări de mărfuri în valoare de 3,37 mil. lei și confiscări de numerar în sumă totală de 226.275 lei.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS) – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI.
În zonele punctelor de trecere a frontierei Nădlac (I și II), Giurgiu și Borș s-au identificat cele mai multe transporturi de bunuri fără acte legale de proveniență. Bunurile reprezintă articole de îmbrăcăminte şi încălţămite.
Continuă monitorizarea permanentă a traficului rutier de marfă din zonele vizate de către echipe mixte de control formate din inspectori antifraudă și inspectori vamali din cadrul ANAF, cu participarea polițiștilor din cadrul IGPR și IGPF.
Sursa – http://www.antifrauda.ro/
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”