Va informam pe aceasta cale ca, in Monitorul Oficial nr. 312 din 22 aprilie 2019, a fost publicat Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1080 din 16 aprilie 2019 pentru stabilirea competenţei privind preluarea şi valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, a modului de constituire a comisiilor privind activitatea de valorificare, precum şi a unor măsuri privind preluarea activităţii de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului în materie civilă.
AVAND IN VEDERE CELE DE MAI SUS, va supunem atentiei cateva precizări suplimentare – via AJFP Dambovita (institutie careia ii multumim pentru posibilitatea preluarii informatiilor) – precum si textul integral:
Ordinul aduce reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului este prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Bunurile de orice fel intrate în proprietatea privată a statului, aflate pe teritoriul României, se valorifică de ANAF prin organele de valorificare abilitate. Bunurile intrate în proprietatea privată a statului care nu se află pe teritoriul României se valorifică de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI
Prin Ordinul nr. 1080/2019 au fost stabilite organele de valorificare a bunurilor din subordinea ANAF.
Organul de valorificare va fi Direcţia operativă de valorificare bunuri confiscate din cadrul Direcţiei generale executări silite cazuri speciale (din cadrul Centralei ANAF), prin structurile sale teritoriale:
a) Serviciul de valorificare sentinţe penale Bucureşti, cu atribuţii în domeniul valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, ca urmare a confiscării dispuse prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală;
b) Serviciul de valorificare bunuri Bucureşti, cu atribuţii în domeniul valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului în materie civilă;
c) Serviciile teritoriale de valorificare bunuri nr. 1 – 7 în cadrul cărora sunt organizate:
– compartimentele judeţene de valorificare bunuri, cu atribuţii în domeniul valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului în materie civilă;
– compartimentele regionale de valorificare bunuri confiscate în materie penală care au atribuţii în domeniul valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, ca urmare a confiscării dispuse prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală.
PENTRU A DESCARCA TEXTUL INTEGRAL AL OPANAF 1080/2019 – CLICK AICI
Prin ordin se precizează totodată modul în care se preiau bunurile confiscate de la deţinătorii acestora, cum se evaluează şi cum se valorifică.
Prin urmare, administraţiile judeţene ale finanţelor publice (AJFP-urile) nu mai sunt organe de valorificare a bunurilor confiscate, această activitate fiind preluată de centrala ANAF, urmând a fi desfăşurată prin compartimentele organizate la nivelul fiecărui judeţ.