AcasăDeclaratii fiscaleANAF va organiza în lunile iulie și august (2019) - întâlniri cu...

ANAF va organiza în lunile iulie și august (2019) – întâlniri cu contribuabili, pe tema dotării cu noile case de marcat

Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, organizează, în lunile iulie și august, întâlniri cu contribuabilii, precum și cu distribuitorii și unitățile acreditate de service pentru AMEF. În cadrul întâlnirilor, toate întrebările contribuabililor cu privire la tema „Case de marcat: facilități, obligații, termene” vor primi un răspuns adecvat din partea specialiștilor ANAF.

În luna iulie, întâlnirile cu contribuabilii sunt programate astfel:

– în 22 iulie, ora 14.00, la sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București,
– în 25 iulie, ora 14.00, la sediul Direcției Generale de Administrare a Marilor – Contribuabili
– în 30 iulie, ora 14.00, la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ploiești.

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

De asemenea, în luna august, ANAF organizează trei întâlniri cu distribuitorii și unitățile acreditate de service pentru aparatele de marcat electronice fiscale, conform următoarei planificări:

– 1 august 2019, ora 14.00, la sediul DGRFP București
– 5 august 2019, ora 14.00, la sediul DGAMC
– 8 august 2019, ora 14.00, la sediul DGRFP Ploiești

UTIL – Tabel comparativ cu privire la modificările aduse de OUG 43/2019 asupra OUG 114/2018 – oficialclick aici

Avand in vedere cele de mai sus, ANAF invita contribuabilii interesați să utilizeze Formularul de Contact, disponibil pe siteul instituției, pentru a se înscrie la întâlnirile organizate – si precizeaza că înscrierea se realizează în limita locurilor disponibile.

Lunar, Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează întâlniri cu contribuabilii, la nivel național, în care sunt abordate teme fiscale de interes. Lista întâlnirilor organizate de ANAF poate fi accesată la urmatorul link – https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/servicii_anaf.htm.

DE INTERES – Care sunt modificările aduse Codului Muncii de OUG nr. 43/2019 – tabel comparativ oficial ANAF – click aici

Sursa – ANAF

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, organizează, în lunile iulie și august, întâlniri cu contribuabilii, precum și cu distribuitorii și unitățile acreditate de service pentru AMEF. În cadrul întâlnirilor, toate întrebările contribuabililor cu privire la tema "Case de marcat: facilități, obligații,...ANAF va organiza în lunile iulie și august (2019) - întâlniri cu contribuabili, pe tema dotării cu noile case de marcat
error: Conținutul este protejat !!