AcasăNewsContractele de leasing din România, în atenția ANPC

Contractele de leasing din România, în atenția ANPC

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 18.03.2019 – 30.05.2019, o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la încheierea contractelor de leasing, de către societățile de leasing și/sau instituțiile financiar-nebancare, la nivelul întregii țări. Au fost verificați un număr de 25 operatori economici, în urma acțiunii de control aplicându-se 66 de sancțiuni contravenționale din care:

– 30 de avertismente
– 36 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 780.000 lei.

Ca urmare a verificărilor, au fost dispuse, de asemenea:

– măsuri de remediere a deficiențelor constatate în termen de 15, repectiv 30 de zile,
– măsuri de aducere la conformitate cu prevederile legale a contractelor în termen de 15, respectiv 30 de zile,

IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI

– măsuri de restituire a sumelor încasate fără temei legal în termen de 15 zile,
– măsuri de corectare a oricăror neconformități cu prevederile legale constatate în termen de 15 zile.

Totodată au fost emise 3 Ordine de către Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în baza Ordonaței de Urgență 50/2010, care se referă la aducerea la conformitate a tuturor contractelor încheiate și repararea deficiențelor constatate.

Principalele abateri descoperite în timpul verificărilor au fost următoarele:

– Nu se specifică în mod clar și concis, în cadrul contractelor de leasing financiar încheiate cu consumatorii: tipul de credit, tipul ratei dobânzii aferente creditului, fixă sau variabilă, DAE (%), toate ipotezele folosite pentru calcularea DAE, existența sau inexistența unui drept de retragere;
– Perceperea unui comision de analiză dosar cu valori diferite, în cadrul aceluiași tip de credit (leasing financiar);
– Neindicarea în tabelul de amortizare/graficul de rambursare, termenele și condițiile de plată a ratelor;
– Condiționarea rambursării anticipate de plata unei sume minime;
– Limitarea procentului de dobândă la un anumit nivel, indiferent de valoarea indicatorului în baza căruia se compune dobânda;

UTIL – Termenul limită de depunere – pentru raportarea contabilă/bilanțul la 30.06.2019 (info noutăți) – click aici

– Aplicarea unui procent de dobândă penalizatoare pe zi de întârziere, în cadrul contractelor de leasing financiar în care rata dobânzii menționată în contract este variabilă în funcție de un indicator (EURIBO/ROBOR) + marjă fixă, situație în care operatorul financiar nebancar nu poate anticipa valoarea dobânzii penalizatoare la data la care consumatorul ar fi restant, și totodată că aceste penalităti sunt datorate de către – Utilizator din valoarea sumelor facturate și neachitate și nu la principalul restant;
– Perceperea unui comision unic a cărui valoare diferă de la un contract la altul;
– Perceperea unui comision de lichidare (rambursare) anticipată în condițiile în care rata dobânzii aplicată creditului este variabilă;
– Perceperea unor cheltuieli de închidere în cadrul facturii emise cu ocazia încetării contractului;
– Condiționarea utilizării obiectului de leasing la un anumit număr de km anual, consumatorul fiind sancționat în cazul depășirii acestora.

Menționăm că, în perioada controlului, au existat și cazuri de operatori economici care au fost dispuși să facă demersuri și să remedieze aspectele sesizate ce determinau un comportament incorect în raport cu consumatorii, prezentând documente probatorii, prin care ne-au adus la cunoștință faptul că și-au însușit observațiile sau recomandările comisarilor.

ANPC îi asigură pe cetățeni, încă o dată, că va supraveghea piața și pe mai departe, la fel ca până acum, cu atenție și vigilență, pentru ca drepturile consumatorilor și legea, în ansamblul său, să fie respectate.

Sursa – Biroul de presă ANPC

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 18.03.2019 – 30.05.2019, o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la încheierea contractelor de leasing, de către societățile de leasing și/sau instituțiile financiar-nebancare, la nivelul întregii țări. Au fost verificați...Contractele de leasing din România, în atenția ANPC
error: Conținutul este protejat !!