Dupa cum cunoasteti deja (din articolele din fiecare an), in conformitate cu prevederile Legii nr. 53/24.01.2003 – privind Codul Muncii – text integral actualizat aici – la sfarsitul fiecarui an (deci si in 2020) trebuie realizata evaluarea performantelor profesionale ale salariatilor ce fac parte din efectivul de personal al angajatorului (SRL/SA/PFA, etc.).
Evaluarea se realizeaza pentru a urmari indeplinirea obiectivelor fixate prin contractul individual de munca sau prin fisa postului. Evaluarea anuala presupune intocmirea unor documente, respectiv a unor fise cu privire la evaluarea salariatilor, documente pe care trebuie sa isi puna semnatura si evaluatorul si persoana evaluata d.p.d.v. profesional. – care se pastreaza la dosarul salariatului in cauza.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI
In acest sens, pentru evaluarea la final de an 2020, va supunem atentiei modelul unei fise de evaluare structurata in 8 puncte principale, insa in document gasiti si detalii cu privire la:
– semnificatia calificativelor obtinute in urma evaluării performantelor salariatilor
– procedura privind evaluarea performantelor profesionale
PENTRU A DESCARCA MODELUL (editabil 2020) DE FISA – CLICK AICI
ATENTIE:
– CRITERIILE DE EVALUARE TREBUIE SA CORESPUNDA CU CELE DIN FISA DE POST. IN ACEST SENS, ACTUALIZATI FISELE DE POST CONFORM CRITERIILOR DIN MODEL
– un alt model de Fisa de Evaluare gasiti pe grupul de Facebook – click aici
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM!
[…] evaluare personal pentru perioada aferenta 2020 – modele si info aici – click pe link – pentru functionari publici – link – inventariere la 31.12.2020 (confirmare […]