AcasăCodul munciiCare sunt cele trei schimbări importante aduse Codului Muncii - de către...

Care sunt cele trei schimbări importante aduse Codului Muncii – de către OUG nr. 42/2023 (pub. in Monitorul Oficial nr. 459 din 25 mai 2023)

Pentru contabilitate și salarizare recomandăm NextUp

Conform noului act normativ – TEXT AICI – pe durata perioadei concediului de îngrijitor salariații au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate.

Reamintim prevederile legale referitoare la concediul de îngrijitor ” Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului”.

O altă noutate se referă la reducerea numărului de salariați de la care negocierea colectivă este obligatorie. Astfel, ”negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 10 salariaţi”.

Ordonanța aduce modificări și în ceea ce privește soluționarea conflictelor de muncă. Ca urmare, în vederea promovării soluţionării amiabile şi cu celeritate a conflictelor individuale de muncă, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot cuprinde în contract o clauză prin care se stabileşte că orice conflict individual de muncă se soluţionează pe cale amiabilă, prin procedura concilierii.

PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.

Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și la conflictele colective de muncă se soluționează în prima instanță de către tribunal. Cererile referitoare la aceste cauze se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Un alt element de noutate este adus de Legea nr.140/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 26 mai 2023, care completează situațiile în care contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa salariatului, conform art.51 alin(1) din Codul muncii, cu cazul în care activitatea specifică în calitate de asistent maternal, asistent personal al persoanei cu handicap grav sau asistent personal profesionist se desfășoară pe bază de contract încheiat în condiţiile legii.

Sursa (cu multumiri) – ITM Salaj

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI

💡 DE INTERES: 💡

✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor!click aici sau click aici (F 177)

🗓️ – Ce trebuie să se afișeze la orice magazin/punct de lucru (actualizat 2023) – afișe obligatorii comercianți/prestatori servicii/etc. – CLICK AICI
⏰ – Legea nr. 69/2023 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (nomazi digital) – CLICK AICI
💡 – OMF nr. 1178/2023 – pentru aprobarea Procedurii privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate – CLICK AICI
⏰ – ANAF – registrul de evidență fiscală se eliberează contra cost de unitățile fiscale din raza teritorială în care contribuabilul își are declarat domiciliul fiscal – click aici
💡 – ANAF – opțiunea de păstrare a regimului de impunere pe venitul microintreprinderilor, când datele din vectorul fiscal nu se modifică, nu se comunică organului fiscal – click aici
⏰ – ANAF – întocmirea Registrului de evidentă fiscală (in formă scrisă) … este obligatorie pentru societățile comerciale plătitoare de impozit pe profit (2023) – click aici
💡 – Termene legale REVISAL (valabile pentru 2023) – pentru transmitere inițială (CIM nou), dar și pentru modificări (AA, etc.) – click aici
⏰ – ANAF (oficial) – neachitarea obligațiilor fiscale restante cu reținere la sursă poate constitui infracțiune – click aici
💡 – ANAF (oficial 2023) – subcriteriile de risc în baza cărora se va stabili situația unui contribuabil – click aici
⏰ – ANAF (2023) – broșură privind tratamentul fiscal al veniturilor obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele de socializare – click aici
💡 – Legea nr. 52/2023 – „Botezul Domnului – Boboteaza” si „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” – zi libere legal (sărbători legale) – click aici

✅ – REMINDER (INFO UTIL) – ce trebuie făcut la începutul anului 2023 (în domeniul contabilitate, fiscalitate, salarizare/HR, etc.) – click aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
" Pentru contabilitate și salarizare - recomandăm NextUp " Conform noului act normativ - TEXT AICI - pe durata perioadei concediului de îngrijitor salariații au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime...Care sunt cele trei schimbări importante aduse Codului Muncii - de către OUG nr. 42/2023 (pub. in Monitorul Oficial nr. 459 din 25 mai 2023)
error: Conținutul este protejat !!