AcasăNewsANAF - obligația înregistrării în SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL a persoanelor juridice, asocierilor...

ANAF – obligația înregistrării în SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL a persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică, PFA, II, IF

Pentru contabilitate și salarizare recomandăm NextUp

În virtutea rolului activ al organului fiscal, ANAF reamintește contribuabililor faptul că persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) şi întreprinderi familiale (IF) sunt obligate să transmită organului fiscal cererile, înscrisurile sau orice alte documente doar prin Spaţiul Privat Virtual (SPV) și recomandă acestora să se înregistreze în SPV. (Temei legal: art. 79 alin. (11) și (12) din Codul de Procedură Fiscală).

⚠️ În situația în care contribuabilii vizați nu își îndeplinesc obligația comunicării prin Spaţiul Privat Virtual a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, acestea nu vor fi luate în considerare.

Mai mult, așa cum rezultă din Ghidul privind utilizarea Sistemului e-Factura, pentru utilizarea și accesarea sistemului RO e-Factura operatorii economici trebuie să fie înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV) – DESCARCA DOCUMENT NECESAR PENTRU ASTA.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneare la blog – via e-mail”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI UNUL DE TELEGRAM CLICK AICI.

Informații de interes referitoare sistemul național privind factura electronică RO e-Factura sunt disponibile pe site-ul ANAF în secțiunea Despre ANAF/ Strategii ANAF/ Proiecte de digitalizare/ E-Factura unde puteți consulta și Ghidul privind utilizarea Sistemului e-Factura – sau aici.

Persoanele juridice, entităţile fără personalitate juridică, PFA, II, IF se înregistrează ca utilizator SPV în baza unui certificat digital calificat, emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile Legii 455/2001. Pentru înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV) se completează online un formular disponibil pe site-ul ANAF în secţiunea Servicii online/ Înregistrare utilizatori/ Spaţiul Privat Virtual.

✅ În situația în care sunteți înregistrat în SPV și utilizați acest serviciu, ANAF vă mulțumeste!

Sursa – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI

🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍

✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor!click aici sau click aici (F 177)

– ⚠️ ULTIMA ORA (oficial) – informații cu privire la majorarea salariul angajaților încadrați cu salariul minim, cu vechime de peste 24 de luni la aceeași societate – CLICK AICI
– 💡 Termenul de depunere a bilanțului la 31.12.2023 – se aplica tuturor entităților, indiferent de sistemul de impozitare aplicabil (oficial MF/ANAF) – CLICK AICI
– ⏰ Câte zile lucrătoare sunt în fiecare luna din anul 2024 (inclusiv detaliere pe ore lucrătoare) – INFO UTIL ANUAL – click aici
– ✅ Termen depunere bilanț la 31.12.2023 (situații financiare/raportări contabile) – în anul fiscal 2024 (info util) – CLICK AICI
– 💡 Temenele legale de transmitere a facturii electronice în sistemul național RO e-Factura (nivel amenzi) – oficial ANAF – click aici

– 📣 Dosarul inventarierii anuale a patrimoniului la data de 31.12.2023 – recapitularea resurselor gratuite, publicate de noi (necesare la dosar) – click aici
– ⏰ IMPORTANT (oficial) – răspuns ANAF cu privire la aplicare plafon casierii (pentru societățile cu mai multe puncte de lucru)click aici
– ✅ Reguli de circulație a numerarului începând cu data de 13.11.2023 – fișier util si pe înțelesul tuturor – click aici
– ⏰ DE INTERES – ANAF – clarificări privind salariul minim valabil pentru calculul contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice în anul 2023 , etc. – CLICK AICI
– ✅ FOARTE UTIL ✅ – Prezentare comparativă a modificărilor fiscale (Cod Fiscal, CPF, case marcat, disciplină financiară, e-Factura, conformare fiscală, etc.) – 17 fișiere utile (oficial) – click aici

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI

💡 – Sărbători legale începând cu 01.01.2024 – sau zilele libere în care legal nu se lucrează (info util, conform legislație în vigoare, actualizat) – click aici
💡 – Stabilirea salariului de bază minim brut sub nivelul celui prevăzut de HG nr. 900/2023 (3.300 lei) – nivelul contravențiilor (sancțiunilor) – CLICK AICI
💡 – Care este termenul transmitere în Revisal a modificărilor la noul salariul minim de 3.300 lei … 20 de zile lucrătoare (calculate începând cu 01.10.2023) – CLICK AICI
💡 – Ce întocmim pentru aliniere la noul salariu minim din 01.10.2023 (3.300 lei) – “Decizie colectivă de mărire a salariilor” sau „Act adițional” ? – CLICK AICI
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.10.2023 – model gratuit, editabil … pentru angajatori (util) – CLICK AICI
💡 – Decizie colectivă majorare salariu minim angajați (cu anexă semnături) – MODEL (începând cu 01.10.2023) – CLICK AICI
💡 – HG nr. 900/2023 – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.10.2023, majorat la 3.300 de lei – CLICK AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
" Pentru contabilitate și salarizare - recomandăm NextUp " În virtutea rolului activ al organului fiscal, ANAF reamintește contribuabililor faptul că persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în...ANAF - obligația înregistrării în SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL a persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică, PFA, II, IF
error: Conținutul este protejat !!