„ Pentru contabilitate și salarizare – recomandăm NextUp ”
MF și ANAF anunță finalizarea aplicației e-Transport, prin intermediul căreia sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri.
Aplicația a fost deja încărcată pe platformele Apple Store și Google Play și este în proces de avizare, urmând ca până la cel târziu 15 iulie 2024 să fie operațională și să poată fi descărcată de utilizatori.
În acest context, în perioada 15 iulie 2024 – 31 august 2024 aplicația este în perioada de testare a parametrilor tehnici. Astfel, facem precizarea că prevederile art. 13^1 lit. d) și e) din OUG nr. 41/2022 se vor aplica începând cu data de 1 septembrie 2024.
MF reaminteste că pentru monitorizarea transporturilor de bunuri, Sistemul RO eTransport preia date din sistemele de poziționare GPS, în situația în care autovehiculele de transport marfă sunt dotate cu astfel de sisteme.
Pentru aceste situații, pe site-ul MF, pe pagina RO e-Transport au fost încărcate specificațiile tehnice necesare. În caz contrar, autovehiculele trebuie să fie dotate cu un dispozitiv de tip telefon mobil care utilizează tehnologii de poziționare și transmisie de date prin satelit, pe care este instalată aplicația, dezvoltată de CNIF.
Operatorul de transport rutier are obligația să asigure transferul datelor de poziționare a vehiculului de transport care fac obiectul declarației din sistem, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin RO e-Transport.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneare la blog – via e-mail”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI UNUL DE TELEGRAM – CLICK AICI.
Precizări privind amânarea sancțiunilor pentru operatorii economici autorizați
MF reaminteste că în cadrul ședinței de Guvern din 28 iunie 2024 s-a decis prin OUG 87/2024 amânarea aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația e-Transport până la 1 ianaurie 2025, doar pentru operatorii economici autorizați potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (U.E.) nr. 952/2013.
Măsura este necesară pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizați care desfășoară activități cu pondere semnificativă în economia națională și care efectuează în mod curent transporturi internaționale de bunuri.
Sistemul RO e-Transport
Prin Sistemul RO e-Transport sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri, o componentă importantă în digitalizarea ANAF, prin care se urmărește creșterea capacității administrative de combatere a fraudei fiscale.
Sistemul RO e-Transport, prin mecanismele pe care le gestionează, va avea o contribuție importantă la reducerea GAP-ului de TVA, prin monitorizarea transporturilor efectuate cu bunuri cu risc fiscal ridicat, urmărindu-se fiscalizarea tranzacțiilor comerciale și creșterea încasărilor la bugetul de stat.
În vederea informării tuturor contribuabililor ce realizează transporturi naționale cu risc fiscal ridicat și transporturi internaționale, Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au elaborat Ghidul privind Sistemul national eTransport, care este disponibil aici – LINK.
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici sau click aici (F 177)
– ⏰ OFICIAL – implementarea decontului precompletat RO e-TVA … care sunt modificările aduse de OUG nr. 70/2024 – click aici
– ⏰ IMPORTANT – Modificări sistem RO e-Factura, case de marcat, etc. – care sunt modificările aduse de OUG nr. 69/2024 (precizări oficiale) – click aici
– ▶️ Hotărârea Guvernului României nr. 598 din 06 iunie 2024 – pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ▶️ – text integral – Monitorul Oficial nr. 529 din 06 iunie 2024
– ⚠️ Legea nr. 126/2024 – noi infracțiuni de evaziune fiscală (nereținerea impozitelor și/sau contribuțiilor, evidențiere operațiuni fictive/nereale, folosirea cu rea-credință a RO e-Factura, etc.) – click aici
– ⚠️ HG nr. 451/2024 – modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal – click aici
– ✅ OUG nr. 43/2024 – modificari la RO e-TVA, la RO e-Case de marcat electronice, la RO e-Transport, etc. – click aici
– ⏰ OUG nr. 31/2024 – reglementare măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative (întreprinderi legate/microîntreprinderi) ⏰ – CLICK AICI
– 💡 OUG nr. 30/2024 – modificari la Codul Fiscal si Legea nr. 296/2023 (extindere neaplicare sanctiuni RO e-Factura până la data de 31 mai 2024) 💡 – CLICK AICI
– ⚠️ NOU ⚠️ – Declarația privind situația de trezorerie la ONG-uri – modelul editabil pentru Anexa 1 si Anexa 2 (util) – click aici
– 💡 Temenele legale de transmitere a facturii electronice în sistemul național RO e-Factura (nivel amenzi) – oficial ANAF – click aici
– ⏰ IMPORTANT (oficial) – răspuns ANAF cu privire la aplicare plafon casierii (pentru societățile cu mai multe puncte de lucru) – click aici
– ✅ Reguli de circulație a numerarului începând cu data de 13.11.2023 – fișier util si pe înțelesul tuturor – click aici
– ⏰ DE INTERES – ANAF – clarificări privind salariul minim valabil pentru calculul contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice în anul 2023 , etc. – CLICK AICI
– ✅ FOARTE UTIL ✅ – Prezentare comparativă a modificărilor fiscale (Cod Fiscal, CPF, case marcat, disciplină financiară, e-Factura, conformare fiscală, etc.) – 17 fișiere utile (oficial) – click aici
– ⏰ UPDATE ⏰ – Declarația privind situația de trezorerie la ONG-uri – cine trebuie să o depună, cum se depune, care este termenul de depunere, cine semnează, etc. – click aici
– ⚠️ ULTIMA ORA (oficial) – informații cu privire la majorarea salariul angajaților încadrați cu salariul minim, cu vechime de peste 24 de luni la aceeași societate – CLICK AICI
– 💡 Termenul de depunere a bilanțului la 31.12.2023 – se aplica tuturor entităților, indiferent de sistemul de impozitare aplicabil (oficial MF/ANAF) – CLICK AICI
– ⏰ Câte zile lucrătoare sunt în fiecare luna din anul 2024 (inclusiv detaliere pe ore lucrătoare) – INFO UTIL ANUAL – click aici
– ✅ Termen depunere bilanț la 31.12.2023 (situații financiare/raportări contabile) – în anul fiscal 2024 (info util) – CLICK AICI
– 💡 Temenele legale de transmitere a facturii electronice în sistemul național RO e-Factura (nivel amenzi) – oficial ANAF – click aici
– 📣 Dosarul inventarierii anuale a patrimoniului la data de 31.12.2023 – recapitularea resurselor gratuite, publicate de noi (necesare la dosar) – click aici
– ⏰ IMPORTANT (oficial) – răspuns ANAF cu privire la aplicare plafon casierii (pentru societățile cu mai multe puncte de lucru) – click aici
– ✅ Reguli de circulație a numerarului începând cu data de 13.11.2023 – fișier util si pe înțelesul tuturor – click aici
– ⏰ DE INTERES – ANAF – clarificări privind salariul minim valabil pentru calculul contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice în anul 2023 , etc. – CLICK AICI
– ✅ FOARTE UTIL ✅ – Prezentare comparativă a modificărilor fiscale (Cod Fiscal, CPF, case marcat, disciplină financiară, e-Factura, conformare fiscală, etc.) – 17 fișiere utile (oficial) – click aici
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI
💡 – Sărbători legale începând cu 01.01.2024 – sau zilele libere în care legal nu se lucrează (info util, conform legislație în vigoare, actualizat) – click aici
💡 – Stabilirea salariului de bază minim brut sub nivelul celui prevăzut de HG nr. 900/2023 (3.300 lei) – nivelul contravențiilor (sancțiunilor) – CLICK AICI
💡 – Care este termenul transmitere în Revisal a modificărilor la noul salariul minim de 3.300 lei … 20 de zile lucrătoare (calculate începând cu 01.10.2023) – CLICK AICI
💡 – Ce întocmim pentru aliniere la noul salariu minim din 01.10.2023 (3.300 lei) – “Decizie colectivă de mărire a salariilor” sau „Act adițional” ? – CLICK AICI
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.10.2023 – model gratuit, editabil … pentru angajatori (util) – CLICK AICI
💡 – Decizie colectivă majorare salariu minim angajați (cu anexă semnături) – MODEL (începând cu 01.10.2023) – CLICK AICI
💡 – HG nr. 900/2023 – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.10.2023, majorat la 3.300 de lei – CLICK AICI