„ Pentru contabilitate și salarizare – recomandăm NextUp ”
Salariul minim crește începând cu 1 iulie 2024. Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.598/06.06.2024 „Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (…) se stabilește în bani, fără a include indemnizații, sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.700 de lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră”.
Reamintim angajatorilor că au obligația de a majora salariile de bază ale tuturor angajaților care le au stabilite sub acest nivel.
Orice modificare a salariului de bază brut lunar, a sporurilor sau adaosurilor, se transmite în registrul general de evidență a salariaților în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării, conform prevederilor H.G. nr.905/2017.
De asemenea, reamintim că majorarea salariului minim în cazul angajaților cu contractele suspendate nu se poate produce mai devreme de încetarea suspendării. Odată dispusă încetarea suspendării, angajatului i se poate majora în mod oficial salariul minim la noul nivel stabilit prin act normativ.
De creșterea salariului minim brut pe țară începând cu 1 iulie 2024 vor beneficia și zilierii deoarece Legea nr.52/2011 care reglementează activitatea lor a stabilit o legătură directă între remunerația celor care lucrează cu ziua și salariul minim pe țară, astfel încât plata minimă orară ce poate fi acordată zilierilor reprezintă echivalentul salarizării orare minime a angajaților raportată la salariul minim brut pe țară.
Creșterea salariului minim brut pe țară determină o creștere a tarifului minim orar și pentru zilieri la 22,024 lei/oră. Astfel, pentru o zi de lucru de 8 ore, munca unui zilier trebuie plătită cu minimum 176 lei.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneare la blog – via e-mail”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI UNUL DE TELEGRAM – CLICK AICI.
Obligația prevăzută în Codul Muncii conform căreia salariații încadrați în muncă cu salariul minim brut pe țară pot primi acest cuantum cel mult 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă, rămâne valabilă și în continuare.
Astfel, începând cu 1 iulie, angajatorii care au raporturi de muncă mai vechi de doi ani, în cadrul cărora angajații au fost remunerați 24 de luni cu venitul minim, trebuie să majoreze salariile acestora peste valoarea de 3.700 de lei brut.
TOATE RESURSELE NECESARE PENTRU MAJORAREA SALARIULUI MINIM DE LA 01.07.2024 – CLICK AICI
Sursa (cu multumiri pentru posibilitatea preluarii informatiilor) – ITM Salaj
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici sau click aici (F 177)
– 💡 ANAF – precizări privind utilizarea sistemului RO e-Factura în relația B2C (relația persoană impozabilă – persoană fizică identificată cu cod numeric personal) – click aici
– 💡 Temei legal obligatii ale administratorului (2024) – sinteza gestionarea afacerii cu ajutorul contabilitatii – click aici
– ⏰▶️⚠️ OFICIAL – implementarea decontului precompletat RO e-TVA … care sunt modificările aduse de OUG nr. 70/2024 – click aici
– ⏰▶️⚠️ IMPORTANT – Modificări sistem RO e-Factura, case de marcat, etc. – care sunt modificările aduse de OUG nr. 69/2024 (precizări oficiale) – click aici
– ▶️ Hotărârea Guvernului României nr. 598 din 06 iunie 2024 – pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ▶️ – text integral – Monitorul Oficial nr. 529 din 06 iunie 2024
– ⚠️ Legea nr. 126/2024 – noi infracțiuni de evaziune fiscală (nereținerea impozitelor și/sau contribuțiilor, evidențiere operațiuni fictive/nereale, folosirea cu rea-credință a RO e-Factura, etc.) – click aici
– ⚠️ HG nr. 451/2024 – modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal – click aici
– ✅ OUG nr. 43/2024 – modificari la RO e-TVA, la RO e-Case de marcat electronice, la RO e-Transport, etc. – click aici
– ⏰ OUG nr. 31/2024 – reglementare măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative (întreprinderi legate/microîntreprinderi) ⏰ – CLICK AICI
– 💡 OUG nr. 30/2024 – modificari la Codul Fiscal si Legea nr. 296/2023 (extindere neaplicare sanctiuni RO e-Factura până la data de 31 mai 2024) 💡 – CLICK AICI
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI
– ⚠️ NOU ⚠️ – Declarația privind situația de trezorerie la ONG-uri – modelul editabil pentru Anexa 1 si Anexa 2 (util) – click aici
– 💡 Temenele legale de transmitere a facturii electronice în sistemul național RO e-Factura (nivel amenzi) – oficial ANAF – click aici
– ⏰ IMPORTANT (oficial) – răspuns ANAF cu privire la aplicare plafon casierii (pentru societățile cu mai multe puncte de lucru) – click aici
– ✅ Reguli de circulație a numerarului începând cu data de 13.11.2023 – fișier util si pe înțelesul tuturor – click aici
– ⏰ DE INTERES – ANAF – clarificări privind salariul minim valabil pentru calculul contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice în anul 2023 , etc. – CLICK AICI
– ✅ FOARTE UTIL ✅ – Prezentare comparativă a modificărilor fiscale (Cod Fiscal, CPF, case marcat, disciplină financiară, e-Factura, conformare fiscală, etc.) – 17 fișiere utile (oficial) – click aici
– ⏰ UPDATE ⏰ – Declarația privind situația de trezorerie la ONG-uri – cine trebuie să o depună, cum se depune, care este termenul de depunere, cine semnează, etc. – click aici
– ⚠️ ULTIMA ORA (oficial) – informații cu privire la majorarea salariul angajaților încadrați cu salariul minim, cu vechime de peste 24 de luni la aceeași societate – CLICK AICI
– 💡 Termenul de depunere a bilanțului la 31.12.2023 – se aplica tuturor entităților, indiferent de sistemul de impozitare aplicabil (oficial MF/ANAF) – CLICK AICI
– ⏰ Câte zile lucrătoare sunt în fiecare luna din anul 2024 (inclusiv detaliere pe ore lucrătoare) – INFO UTIL ANUAL – click aici
– ✅ Termen depunere bilanț la 31.12.2023 (situații financiare/raportări contabile) – în anul fiscal 2024 (info util) – CLICK AICI
– 💡 Temenele legale de transmitere a facturii electronice în sistemul național RO e-Factura (nivel amenzi) – oficial ANAF – click aici
– 📣 Dosarul inventarierii anuale a patrimoniului la data de 31.12.2023 – recapitularea resurselor gratuite, publicate de noi (necesare la dosar) – click aici
– ⏰ IMPORTANT (oficial) – răspuns ANAF cu privire la aplicare plafon casierii (pentru societățile cu mai multe puncte de lucru) – click aici
– ✅ Reguli de circulație a numerarului începând cu data de 13.11.2023 – fișier util si pe înțelesul tuturor – click aici
– ⏰ DE INTERES – ANAF – clarificări privind salariul minim valabil pentru calculul contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice în anul 2023 , etc. – CLICK AICI
– ✅ FOARTE UTIL ✅ – Prezentare comparativă a modificărilor fiscale (Cod Fiscal, CPF, case marcat, disciplină financiară, e-Factura, conformare fiscală, etc.) – 17 fișiere utile (oficial) – click aici