„ Pentru contabilitate și salarizare – recomandăm NextUp ”
ONRC informeaza ca, in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1323/30.12.2024, a fost publicat Ordinul ministrului justiției nr. 2938/C/2024 – TEXT INTEGRAL AICI, care are ca scop sprijinirea mediului de afaceri prin simplificarea procesului de actualizare a obiectului de activitate, în conformitate cu CAEN Rev. 3, obligația actualizării fiind prevăzută de Ordinul INS nr. 377/2024, privind actualizarea obiectului de activitate, aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2025.
În contextul obligației de actualizare a obiectului de activitate, la nivelul ONRC a fost stabilită procedura necesară pentru implementarea actualizării, asigurându-se conformitatea cu noile reglementări.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, profesioniștii completează Cererea de înregistrare în registrul comerțului (original) – (formularul actualizat va fi disponibil începând cu 01.01.2025), în care precizează obiectul principal de activitate conform CAEN Rev. 3. Cererea de înregistrare în registrul comerțului se depune prin intermediul portalului de servicii on-line, la ghișeu sau prin transmitere prin intermediul serviciilor de poştă/curierat și se soluționează de către registratorul de registrul comerțului. În acest sens:
– persoanele juridice în situația în care:
▶️ – procedează doar la actualizarea obiectului de activitate, completează cererea de înregistrare în registrul comerțului (Anexa 2a) la secțiunea V ”Obiectul cererii privind înregistrarea în registrul comerțului” pct. 8 „actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev.3”, fără a fi necesar a depune alte documente, cu excepția dovezii privind împuternicirea persoanei desemnate să îndeplinească formalitățile legale (original), dacă este cazul;
▶️ – odată cu actualizarea obiectului de activitate solicită înregistrarea unei/unor alte/altor mențiuni în registrul comerțului, la secțiunea V ”Obiectul cererii privind înregistrarea în registrul comerțului” din cererea de înregistrare în registrul comerțului (Anexa 2a) completează pct. 8 „actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev.3” și pct.4 ”înscriere mențiuni pentru firma…” cu bifarea casetei corespunzătoare modificării/modificărilor de la pct. 4.1, 4.2 sau 4.3, după caz, cu precizarea că documentele depuse în susținerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal, trebuie să fie întocmite potrivit CAEN Rev. 3 (ghidurile privind documentele ce se depun în susținerea cererii pot fi consultate pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, www.onrc.ro – Secțiunea Mențiuni);
▶️ – actualizarea obiectului de activitate implică detalierea sau agregarea claselor CAEN, astfel cum sunt descrise în tabelul de corespondență, la secțiunea V ”Obiectul cererii privind înregistrarea în registrul comerțului” din cererea de înregistrare în registrul comerțului (Anexa 2a) completează pct. 8 „actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev.3” și pct.4 ”înscriere mențiuni pentru firma…” cu bifarea la pct. 4.1 ” acte și fapte pentru care legea prevede obligația înscrierii” a casetei ”modificare obiect de activitate”, cu precizarea că documentele, depuse în susținerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal, trebuie să fie întocmite potrivit CAEN Rev. 3; (ghidurile privind documentele ce se depun în susținerea cererii pot fi consultate pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, www.onrc.ro – Secțiunea Mențiuni);
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneare la blog – via e-mail”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI UNUL DE TELEGRAM – CLICK AICI.
– persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) în situația în care:
▶️ – procedează doar la actualizarea obiectului de activitate, completează cererea de înregistrare în registrul comerțului (Anexa 2b) la secțiunea dedicată de la pct. VII – „actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev.3”, fără a fi necesar a depune alte documente, cu excepția, dovezii privind împuternicirea persoanei desemnate să îndeplinească formalitățile legale (original), dacă este cazul;
▶️ – odată cu actualizarea obiectului de activitate solicită înregistrarea unei alte mențiuni în registrul comerțului, completează cererea de înregistrare în registrul comerțului (Anexa 2b), atât la secțiunea dedicată de la pct. VII – „actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev.3”, cât şi la Secțiunea VI ”Obiectul cererii privind înregistrarea în registrul comerțului, …” prin bifarea corespunzătoare a casetei pct. 2.1, 2.2 sau 2.3, după caz, cu precizarea că documentele depuse în susținerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal, trebuie să fie întocmite potrivit CAEN Rev. 3 (informații referitoare la documentele ce se depun în susținerea cererii pot fi consultate pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, www.onrc.ro – Secțiunea Mențiuni);
▶️ – actualizarea obiectului de activitate implică detalierea sau agregarea claselor CAEN, astfel cum sunt descrise în tabelul de corespondență, completează cererea de înregistrare în registrul comerțului (Anexa 2b) la secțiunea de la pct. VII „actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev.3”, prin bifarea casetelor ”modificare” și ”actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev.3”, cu precizarea că documentele, depuse în susținerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal, trebuie să fie întocmite potrivit CAEN Rev. 3 (ghidurile privind documentele ce se depun în susținerea cererii pot fi consultate pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, www.onrc.ro – Secțiunea Mențiuni);
În toate cazurile care implică actualizarea obiectului de activitate, oficiul registrului comerțului emite, cu titlu gratuit, un nou certificat de înregistrare, precum şi informații punctuale la zi din registrul comerțului.
Pentru cererile înregistrate anterior datei de 31 decembrie 2024, inclusiv, și care au depuse în susținere documente întocmite conform CAEN Rev. 2, rămân aplicabile dispozițiile Ordinului INS nr. 337/20.04.2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN Rev.2 și se vor soluționa ca atare, chiar dacă termenul de soluționare este stabilit după data de 1 ianuarie 2025, actualizarea obiectului de activitate conform noii clasificări CAEN Rev. 3 se va putea face ulterior și va impune depunerea unei noi cereri, care să reflecte modificările necesare conform acestei clasificări. Această situație nu limitează dreptul solicitantului ca, până la termenul de soluționare, să depună, în completarea cererii inițiale, documentele întocmite conform CAEN Rev. 3 și să efectueze completarea secțiunii dedicate actualizării obiectului de activitate.
Certificatele de înregistrare şi certificatele constatatoare emise, de oficiile registrului comerțului, anterior datei de 01.01.2025, ca urmare a înregistrării datelor din declarația-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcționării sau desfășurării activității, rămân valabile până la data actualizării obiectului de activitate, potrivit prezentului ordin.
Pe pagina oficială (https://insse.ro/cms/ro/caen) Institutul Național de Statistică a publicat, pentru a fi consultate în vederea încadrării corecte a activității economice, structura completă a CAEN Rev.3 (link), precum și tabelul de corespondență CAEN Rev.2 – CAEN Rev.3 (link).
Notă:
– În cadrul actualizării obiectului de activitate conform CAEN Rev.3, persoanele fizice autorizate (PFA) vor putea înregistra un număr maxim de 5 clase de activități conform codului CAEN, iar întreprinderile individuale vor putea înregistra un număr maxim de 10 clase de activități conform codului CAEN. Aceste limite sunt stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) , respectiv art. 24 alin. (1) din OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare.
– Pentru cererile depuse prin portalul de servicii online, în cazul în care se procedează doar la actualizarea obiectului de activitate conform noii clasificări CAEN Rev. 3, se va utiliza fluxul suplimentar simplificat dedicat acestei operațiuni.
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici sau click aici (F 177)
💡 – Decizie internă facturi, chitanțe, avize, etc. – document necesar de întocmit la început de an (model actualizat, pentru alocare serie și număr în 2025) – click aici
💡 – OFICIAL – care sunt modificările aduse de OUG nr. 156/2024 (OUG trenuleț) la impozitul pe dividende, la microîntreprinderi, la CAS-CASS-impozit venit, etc. – click aici
⏰ – Informare ONRC (pentru 2025) – CAEN Rev.3 structura completă și tabelul de corespondenta CAEN Rev.2 – CAEN Rev.3 – click aici
▶️ – Cursul de schimb valutar leu/euro la 31.12.2024 – indicator utilizat la calculul cifrei de afaceri sau alți indicatori (INFO 2025) – CLICK AICI
💡- Stabilirea salariului de bază minim brut sub nivelul celui prevăzut de HG nr. 1506/2024 (4.050 lei) – nivelul contravențiilor/sancțiunilor (info) – click aici
💡- Care este termenul transmitere în Revisal a modificărilor la noul salariul minim de 4.050 lei – 20 de zile lucrătoare (calculate începând cu 01.01.2025) – click aici
💡- UTIL – tutoriale video cu informatii despre noua platforma PULS (pentru ANGAJATORI, detalii despre conventii, etc.) – click aici
▶️ – Act Adițional majorare salariu minim din 01.01.2025 – model gratuit, editabil, orientativ (util pentru angajatori/companii) – click aici
▶️ – Model placheta obligatorie (ordin tutun) – solicitata de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) in cazul unui control – CLICK AICI
▶️ – Decizie colectivă majorare salariu minim angajați (cu anexă semnături) – MODEL (începând cu 01.01.2025) – CLICK AICI
▶️ – Decizie internă privind programarea (planificarea) concediilor de odihnă pe anul 2025 – gratuit, editabil și actualizat (model nou) – CLICK AICI
▶️ – OUG nr. 138/2024 – info oficial despre diversele modificări fiscale ce vor aparea din 01.01.2025 (e-Transport, e-TVA, e-Factura, contabilitate, etc.) – CLICK AICI
💡- Modificări contabile din 01.01.2025 – detalii din proiectul oficial de OUG al Ministerului Finantelor (balanţa de verificare lunară, termene/semnare situații financiare anuale, etc.) – CLICK AICI
⏰ – Modificări CF, CPF, accize, noutăți stimulente financiare salariați ANAF – care sunt modificările aduse de OUG nr. 132/2024 (oficial) – click aici
💡 – Modificări aduse de OMF nr. 6438/2024, asupra OMF nr. 5521/2024 pentru aprobarea Procedurii de anulare a unor obligaţii bugetare, modificat prin OMF nr. 6410/2024 – click aici
💡 – NEWS (oficial ANAF) – incepând cu data de 01.01.2025 și contribuabilii mici vor transmite fișierul standard de control fiscal prin depunerea Declarației informative D 406 (SAF-T) – click aici
⏰ – OUG nr. 129/2024 – noile modificări la ANAF e-Transport (text integral) – click aici
⏰ – HG nr. 1393/2024 – noi modificari la normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal (profit, micro, etc.) – click aici
⏰ – OUG nr. 128/2024 – noi modificari la Codul Fiscal (impozit venit si contrib. soc. obligatorii, masuri digitalizare, etc.) – CLICK AICI
– ⏰ UTIL – Broșură privind Decontul precompletat RO e-TVA – destinat persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA – click aici
– ✅ NOU – ANAF – ghid explicativ cu privire la prevederile/scopul Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (”DAC 7”) – click aici
– 💡 Sărbători legale începând cu 01.01.2024 – sau zilele libere în care legal nu se lucrează (info util, conform legislație în vigoare, actualizat) – click aici
– 💡 Temenele legale de transmitere a facturii electronice în sistemul național RO e-Factura (nivel amenzi) – oficial ANAF – click aici
– ⏰ IMPORTANT (oficial) – răspuns ANAF cu privire la aplicare plafon casierii (pentru societățile cu mai multe puncte de lucru) – click aici
– ✅ Reguli de circulație a numerarului începând cu data de 13.11.2023 – fișier util si pe înțelesul tuturor – click aici
– ⏰ Câte zile lucrătoare sunt în fiecare luna din anul 2024 (inclusiv detaliere pe ore lucrătoare) – INFO UTIL ANUAL – click aici
– 💡 Temenele legale de transmitere a facturii electronice în sistemul național RO e-Factura (nivel amenzi) – oficial ANAF – click aici
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI