AcasăGeneralRegistrul operatorilor intracomunitari - regimul fiscal

Registrul operatorilor intracomunitari – regimul fiscal

Contribuabilii persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile, care desfăşoară după data de 1 august 2010 operaţiuni intracomunitare, că trebuie să solicite organelor fiscale competente înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari, înainte de efectuarea respectivelor operaţiuni.

Obligaţii de înregistrare

Operaţiunile intracomunitare pentru care este obligatorie înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari sunt:
– livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România şi care sunt scutite de taxă potrivit prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul Fiscal (CF);
– livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T în România;
– prestări de servicii intracomunitare efectuate de persoane impozabile stabilite în România în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;
– achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România;
– achiziţii intracomunitare de servicii, efectuate de persoane impozabile stabilite în Comunitate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România.

Înscrierea

În vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari, contribuabilii trebuie să completeze şi să depună, la organul fiscal competent, formularul (095) „Cerere de înregistrare în/radiere din Registrul operatorilor intracomunitari” şi certificatele de cazier judiciar eliberate de autoritatea competentă din România ale tuturor asociaţilor, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, şi ale administratorilor.

MODEL D 095 IN FORMATPDFWORDEXCEL

În cazul în care, în certificatele de cazier judiciar este înscrisă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de oricare dintre asociaţi sau administratori, contribuabilii trebuie să prezinte documente, eliberate de organele de urmărire penală, din care să rezulte dacă acţiunea penală este sau nu este în legătură cu operaţiunile intracomunitare menţionate mai sus.

Alte resurse utile pe problematica ROI:

DETALII PROCEDURA OBTINERE CAZIER PENTRU STRAINI – CLICK AICI

– PROCEDURA CAZIER PENTRU PERSOANE JURIDICE STRAINE – CLICK AICI

– INFO UTIL CU PRIVIRE LA ROI – CLICK AICI

Când, în certificatele de cazier judiciar sunt înscrise infracţiuni, contribuabilii vor prezenta copiile legalizate ale hotărârilor judecătoreşti prin care au fost stabilite respectivele infracţiuni, precum şi documentul emis de serviciul/compartimentul juridic din cadrul direcţiei finanţelor publice coordonatoare a organului fiscal competent, sau, după caz, din cadrul ANAF, în cazul marilor contribuabili, din care să rezulte dacă infracţiunea este sau nu în legătură cu operaţiunile menţionate mai sus.

Atenţie! – Persoanele fizice care solicită înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari depun certificatul de cazier judiciar propriu.

Obligativitatea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari intervine:

– la data solicitării înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile şi persoanelor juridice neimpozabile, potrivit art. 153 sau 153 indice 1 din CF, dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare menţionate mai sus;

– înainte de efectuarea operaţiunilor intracomunitare amintite, de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 153 şi 153 indice 1 din CF.

Important! – Contribuabilii care solicită înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari de la data înregistrării în scopuri de TVA trebuie să depună, la organul fiscal competent, cererea de înscriere odată cu „Cererea de eliberare a certificatului de înregistrare în scopuri de TVA pentru comercianţii care se înregistrează în scopuri de TVA de la înfiinţare” sau, după caz, cu declaraţiile de înregistrare fiscală/ de menţiuni prin care se solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153 indice 1 din CF.

Cererea de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari se depune la registratura organului fiscal competent sau prin poştă, cu confirmare de primire.

În cazul contribuabililor care solicită înscrierea în registru la înregistrarea în scopuri de TVA, soluţionarea cererii se efectuează în termen de 10 zile calendaristice.

Atenţie! – În cazul persoanelor impozabile pentru care legea prevede că înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 153 din CF devine valabilă cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii de înregistrare, înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari operează cu data comunicării deciziei, dar nu înainte de data înregistrării în scopuri de TVA.

Pentru contribuabilii înregistraţi deja în scopuri de TVA şi care solicită înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari, procedura de aprobare/respingere a cererii de înscriere se aplică de îndată de către organul fiscal competent.

În Registrul operatorilor intracomunitari nu se înscriu:
– persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA;
– persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare o acţiune penală şi/sau au înscrise în cazierul judiciar infracţiuni în legătură cu operaţiuni intracomunitare.
Important! Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează achiziţii intracomunitare ce nu depăşesc plafonul de 10.000 euro la cursul din data aderării nu au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153 indice 1 din CF şi nici în Registrul operatorilor intracomunitari.

Radierea

Radierea din Registrul operatorilor intracomunitari se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, la cererea persoanelor impozabile sau din oficiu în următoarele cazuri:
– persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile figurează în lista contribuabililor declaraţi inactivi potrivit legii,
– persoanele impozabile se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului;
– persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 sau 153 indice1 din CF, în anul următor înscrierii în registru nu au mai efectuat operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la art. 158 indice 2 alin. (1) din CF;
– persoanele înregistrate în scopuri de TVA solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA, potrivit legii;
– persoanele impozabile au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală în legătură cu operaţiuni intracomunitare.

Important! – Persoanele care nu figurează în Registrul operatorilor intracomunitari nu au un cod valabil de TVA pentru operaţiuni intracomunitare, chiar dacă acestea sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 şi 153 indice 1 din CF.

Atenţie! – Începând cu data de 1 august 2010, pentru realizarea schimbului de informaţii în domeniul taxei pe valoarea adăugată cu statele membre ale Uniunii Europene, vor fi utilizate informaţiile din Registrul operatorilor intracomunitari.

Contravenţii şi sancţiuni

Efectuarea de operaţiuni intracomunitare de către persoanele care au obligaţia înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei, potrivit prevederilor art. 219 indice 2 din Codul de Procedură Fiscală introdus prin OUG nr. 54/2010.

Baza legală:
– Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 – link – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421/23.06.2010;
– Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.101/2010 privind aprobarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429/25.06.2010;
– Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.221/2010 – link – privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.101/2010 pentru aprobarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527/28.07.2010.

via – http://www.finantevalcea.ro/

4 COMENTARII

  1. […] Registrul operatorilor intracomunitari – regimul fiscal Tue Aug 24, 2010 9:31 am Contribuabilii persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile, care desfăşoară după data de 1 august 2010 operaţiuni intracomunitare, că trebuie să solicite organelor fiscale competente înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari, înainte de efectuarea respectivelor operaţiuni. Obligaţii de înregistrare Operaţiunile intracomunitare pentru care este obligatorie înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari sunt: – livrări intracomunitare de bunuri care […] […]

  2. Spuneti-mi, va rog, societatea inscrisa in ROI va trece obligatoriu la TVA lunar (momentan firma este in regim de TVA la trimestru)?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!