Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 – text integral – pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891/2010, au fost aduse o serie de modificări şi completări Titlului IV indice 1 „Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”.
Iata in continuare, sintetic, principalele modificări cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011:
UPDATE MARTIE 2011 – CONDITII MICRO POTRIVIT HG 150/2011 – CLICK AICI
Necesitatea simplificării cadrului legislativ actual şi aplicarea noului cadru de politici al Comisiei Europene în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii a impus implementarea unui sistem simplificat de impozitare a microîntreprinderilor şi, în consecinţă reintroducerea de la 1 ianuarie 2011 a impozitului pe veniturile realizate de microîntreprinderi.
Definiţie. Condiţii pentru exercitarea opţiunii
O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent următoarele condiţii:
– realizează venituri, altele decât cele din activităţi desfăşurate în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital sau în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului;
– are de la 1 până la 9 salariaţi, inclusiv;
– a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 100.000 euro;
– capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.
DE INTERES – Impozitul pe profit din 2011 – principalele modificari incepand cu acest an – click aici
Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condiţiile menţionate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent şi dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
Atenţie! – Pentru anul 2011, pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor persoanele juridice române, care la 31 decembrie 2010 îndeplinesc cumulativ condiţiile de exercitare a opţiunii menţionate mai sus, nefiind condiţionate de faptul că au mai deţinut calitatea de plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
O persoană juridică română nou-înfiinţată poate opta să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal dacă, la data înregistrării la registrul comerţului capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale şi în termen de 60 de zile, inclusiv, de la data înregistrării angajează cel puţin o persoană cu contract individual de muncă.
În situaţia în care una dintre condiţii nu mai este îndeplinită microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor.
Atenţie! – Microîntreprinderile care în cursul unui an fiscal realizează venituri mai mari de 100.000 euro vor calcula şi plăti impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita veniturilor, luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal, fără posibilitatea de a mai putea reveni la acest mod de impozitare în perioada următoare. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.
Restricţii
Nu pot opta pentru acest sistem de impunere persoanele juridice române care:
– desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
– desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
– desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului;
– au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de salariaţi.
DE INTERES – Taxa pe valoarea adaugata in 2011 – principalele modificari incepand cu acest an – click aici
Aria de cuprindere şi cota de impozitare
Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este de 3% şi se aplică asupra bazei impozabile constituită din veniturile din orice sursă din care se scad: veniturile aferente costurilor stocurilor produse; veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie, veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale; veniturile din subvenţii de exploatare; veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare; veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil; veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
Facilităţi fiscale
Microîntreprinderile care achiziţionează case de marcat beneficiază de deducerea valorii de achiziţie a acestora din baza impozabilă, potrivit documentului justificativ de achiziţie, în trimestrul în care acestea au fost puse în funcţiune.
Declararea opţiunii
Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale teritoriale opţiunea pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea Declaraţiei de menţiuni pentru persoanele juridice, asociaţiile familiale şi asociaţiile fără personalitate juridică (formular 010) până la data de 31 ianuarie, inclusiv, a anului pentru care se plăteşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal înscriu opţiunea în cererea de înregistrare la registrul comerţului şi este definitivă pentru anul fiscal respectiv.
Atenţie! În situaţia în care, în cursul unui an fiscal, una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea are obligaţia de a păstra acest sistem de impozitare pentru anul fiscal respectiv, fără posibilitatea de a mai beneficia în perioada următoare de acest sistem de impozitare chiar dacă ulterior îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea opţiunii.
Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale
Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor se depune până la data de plată a impozitului.
Impozitarea persoanelor fizice asociate cu o microîntreprindere
În cazul unei asocieri fără personalitate juridică între o microîntreprindere şi o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea calculează şi reţine impozit prin aplicarea cotei de 3% la veniturile ce revin acesteia din asociere. Impozitul datorat se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
via – www.finantevalcea.ro