A. Contractul individual de muncă (încadrarea, suspendarea, încetarea contractelor individuale de muncă) :
– Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
– Persoana selectată in vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului.
– Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.
– Pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu o adeverinţă, care este vizată de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială de competenţă acesta îşi are sediul.
– Unul dintre drepturile angajatorului este acela de a stabili obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora.
Contract Individual de Munca – model conform OMMFPS 1616/02.06.2011 – click aici
– La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.
– În cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.
– Contractul individual de muncă existent încetează de drept: la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.
– În situaţia în care angajatorul care a dispus concedieri colective, in termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, salariatul concediat prin concediere colectivă are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.
– Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.
– Termenul de preaviz la demisie este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere.
– Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni.
Act aditional la RI (criterii de evaluare a performantelor si procedura de evaluare) – click aici
B, Timpul de muncă şi de odihnă :
– Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
– Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
– În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.
– Salariaţii de noapte beneficiază de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă sau de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
– În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
C. Răspunderea contravenţională şi penală :
A fost modificată sancţiunea contravenţională privind primirea la muncă a persoanelor fără forme legale de încadrare, in sensul ca pentru identificarea până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se aplica amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată iar primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală.
De asemenea, prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă, se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;
SECTIUNE DEDICATA SPECIAL SALARIZARII – CLICK AICI
Au fost introduse noi sancţiuni contravenţionale constând in aplicarea de sancţiuni contravenţionale pentru :
– Angajarea în muncă a unei persoane fara certificatul medical reglementat potrivit art.27 precum şi neîndeplinirea obligaţiei de a ţine evidenta orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă, ori de cate ori este solicitată, se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
– Nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea de către angajator a demisiei, se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
– Perceperea unei taxe salariaţilor temporari în schimbul demersurilor în vederea recrutării acestora de către utilizator, sau pentru încheierea unui contract de muncă temporară de către agenţii de muncă temporară, contrar obligaţiei prevăzute la art. 100 alin.1, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei;
– Neîndeplinirea obligaţiei angajatorului anterior începerii activităţii, de a înmâna salariatului un exemplar din contractul individual de muncă se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei.
Sursa – http://www.ceccarbh.ro/