AcasăReglementari contabileSanctiuni posibile pentru utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale (info actualizat)

Sanctiuni posibile pentru utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale (info actualizat)

1. Pentru neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate, de la data începerii activităţilor comerciale desfăşurate în fiecare locaţie, neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative se sancţionează cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei.

2. Emiterea bonului fiscal conţinând date eronate sau fără ca acesta să conţină toate datele se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei.

3. Nepredarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal se sancţionează cu amendă de la 800 la 1.500 lei şi se aplică persoanei fizice.

Procurarea, atribuirea numărului de ordine şi fiscalizarea aparatelor de marcat electronice fiscale – click aici

4. Neîndeplinirea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligaţiei de a afişa anunţurile de atenţionare a clienţilor privind solicitarea şi păstrarea bonurilor fiscale asupra lor până la părăsirea unităţii de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei.

5. Nerespectarea de către utilizatori a obligaţiei de a anunţa unitatea de service desemnată de distribuitorul autorizat ori, după caz, distribuitorul sau reprezentantul acestuia în momentul constatării defectării aparatelor de marcat electronice fiscale se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei.

Obligaţiile utilizatorilor de aparate de marcat electronice fiscale (casa marcat) – click aici

6. Încălcarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a următoarelor dispoziţii: să folosească numai consumabile de tipul şi cu caracteristicile tehnice prevăzute în manualul de utilizare a aparatului respectiv; să folosească numai consumabile care asigură menţinerea lizibilităţii datelor pe perioada de arhivare; să solicite distribuitorului autorizat de la care a cumpărat aparatul sau unităţii acreditate de către acesta completarea manualului de utilizare cu informaţii privind tipul şi caracteristicile tehnice ale consumabilelor, dacă manualul de utilizare a aparatului respectiv nu conţine astfel de informaţii; să încheie cu furnizorii consumabilelor contracte ferme conţinând clauze de livrare numai a consumabilelor de tipul şi cu caracteristicile tehnice prevăzute în manualul de utilizare, care să asigure menţinerea lizibilităţii datelor pe perioada de arhivare, precum şi clauze privind daunele la care sunt îndreptăţiţi utilizatorii în cazul nerespectării clauzelor contractuale de către furnizori se sancţionează cu amendă de la 40.000 la 60.000 lei.

Cine nu are obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale (actualizat 2011) – click aici

7. Nerespectarea obligaţiei de a păstra şi arhiva rola jurnal, raportul fiscal de închidere zilnică şi registrul special cu excepţia activităţii de transport în regim de taxi se sancţionează cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei.

8. Nerespectarea obligaţiei de a păstra, de a completa şi de a actualiza cartea de intervenţii şi nerespectarea obligaţiei de a înregistra în registrul special a tuturor operaţiunilor efectuate şi de a emite facturi fiscale pentru respectivele operaţiuni, la cererea clientului până la repunerea în funcţiune a aparatelor de marcat electronice fiscale defectate se sancţionează cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei.

NU UITATI NICI DE ARTICOLUL – Ce trebuie sa afiseze orice magazin/punct de lucru? – DETALII AICI

9. Nerespectarea obligaţiei de a preda memoria fiscală spre păstrare şi arhivare direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după citirea acesteia şi preluarea rolei pe care sunt înregistrate datele din aceasta de către organul fiscal teritorial se sancţionează cu amendă de la 40.000 la 60.000 lei.

Baza legală:
– Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 75/21.01.2005;
– Hotărârea Guvernului României nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 348/25.04.2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Solutie pentru cazul in care s-a tastat un bon fiscal gresit (solutie practica si corecta) – click aici

Sursa – www.finantevalcea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!