AcasăImpozite/TaxeLamuriri declaratia 101

Lamuriri declaratia 101

Ma bucur ca sunt reactii la postul publicat acum cateva zile – click aici pentru el – iar cu sprijinul membrilor contacafe_club m-am mai lamurit. Am avut o nedumerire cu privire la ce aparuse in noua declaratie 101 facuta cu aplicatia pentru declaratii aferenta 2009, si odata cu discutiile de pe grup pun aici si extrasul din codul fiscal in vigoare care contine elemente importante ce trebuie avute in vedere cu privire la aceste declaratii. Deci, multumesc colegilor de pe grup.


ART. 34
Plata impozitului
(1) Plata impozitului se face astfel:
a) contribuabilii, societăţi comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligaţia de a plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35 alin. (1);
b) contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a), au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit trimestrial până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu se prevede altfel. Începând cu anul 2010, aceşti contribuabili urmează să aplice sistemul plăţilor anticipate prevăzut pentru contribuabilii menţionaţi la lit. a).
……………………….
(10) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. b) plătesc pentru ultimul trimestru o sumă egală cu impozitul calculat şi evidenţiat pentru trimestrul III al aceluiaşi an fiscal, urmând ca plata finală a impozitului pe profit pentru anul fiscal să se facă până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit prevăzut la art. 35 alin. (1).
(11) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. b), care definitivează până la data de 15 februarie închiderea exerciţiului financiar anterior, depun declaraţia anuală de impozit pe profit şi plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor.
………………………
ART. 35 Depunerea declaraţiilor de impozit pe profit
(1) Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 15 aprilie inclusiv a anului următor.
(2) *** Abrogat
(3) Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitului pe profit.

2 COMENTARII

  1. Am si eu nevoie de un sfat. In 2003 eu si sotul am infiintat un srl avand ca activitate curatenia cladirilor. Firma nu a desfasurat activitate niciodata, iar in 2005 am hotarat sa o suspendam pe timp de 3 ani(martie 2005-martie 2008).Intre timp noi am plecat din tara, dar am depus la Finante declaratia 100 cu profit 0 si bilanturile necesare. Acum dorim sa dizolvam firma si la Finante am aflat ca trebuia sa depunem si declaratia 101 incepand chiar cu anul in care a fost infiintata .Suntem nedumeriti pentru ca timp de 6 ani nu am fost instiintati/somati niciodata sa depunem si declaratia 101 de catre cei de la Finante, si s-au trezit acum cand vrem sa o dizolvam. Colac peste pupaza, contabila care se ocupa de firma noastra a murit si nu are cine sa ne lamureasca daca trebuie/trebuia sa depunem aceasta declaratie 101. Va rugam sa ne raspundei si noua daca trebuia/trebuie sa depunem aceasta declaratie 101 in situatia firmei noastre.
    Va multumim pentru orice sfat pe care ni-l puteti da.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!