AcasăReglementari contabileAspecte privind întocmirea şi utilizarea borderoului de achiziţie (info 2012)

Aspecte privind întocmirea şi utilizarea borderoului de achiziţie (info 2012)

Operatorii economici (persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale) care achiziţionează de la populaţie diverse produse (produse agricole, cereale şi produse procesate din cereale, alte produse etc.) pot utiliza în activitatea financiar-contabilă următoarele formulare:

– Borderoul de achiziţie, cod 14-4-13;
– Borderoul de achiziţie, cod 14-4-13/b, de la producătorii individuali;
– Borderoul de achiziţie, cod 14-4-13/c,

Borderoul de achiziţie, cod 14-4-13, şi Borderoul de achiziţie, cod 14-4-13/b, de la producătorii individuali sunt documente financiar contabil folosite ca:

– documente justificative de înregistrare în contabilitate a valorii bunurilor cumpărate;
– documente pentru justificarea sumelor primite ca avans spre decontare pentru achiziţii sau pentru decontarea sumelor plătite pentru achiziţii;

Se întocmesc în două exemplare de către persoana care efectuează aprovizionarea cu bunuri de pe piaţa ţărănească, de la producătorii individuali sau de la alte persoane fizice, în momentul achiziţiei şi circulă în gestiune pentru semnarea de primire a bunurilor şi întocmirea Notei de recepţie şi constatare de diferenţe.

Un exemplar circulă la compartimentul financiar-contabil iar cel de-al doilea exemplar rămâne în carnet.
Se semnează de către persoana care face achiziţiile respective şi de către gestionarul care primeşte bunul.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE CLICK AICI. Iata-le deci, in continuare:

Completare

Borderoul de achiziţie trebuie să conţină un minim obligatoriu de informaţii, astfel:

a. Borderoul de achiziţie, cod 14-4-13:

– denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; sediul (localitate, stradă, număr); judeţ;
– denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
– produsul; codul; U/M; cantitatea; preţul unitar de achiziţie; valoarea achiziţiei;
– semnături: achizitor, gestionar;

b. Borderoul de achiziţie, formularul cod 14-4-13/b:

– denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; sediul (localitate, stradă, număr); judeţ;
– denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
– numărul şi data contractului; producătorul: numele şi prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, după caz;
– denumirea produselor; codul; U/M; cantitatea; preţul unitar; valoarea; avansul acordat; suma plătită; semnătura de primire a sumei;
– semnături: achizitor, gestionar.

c. Borderoul de achiziţie, cod 14-4-13/c, pentru cereale şi produse procesate din cereale este un formular cu regim special de tipărire, înseriere şi numerotare asigurat de Compania Naţională „Imprimeria Naţională” folosit numai pentru achiziţia de cereale şi produse procesate din cereale, de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.

Acest document este folosit ca:

– document de înregistrare în gestiune a produselor cumpărate;
– document justificativ de înregistrare în contabilitate a valorii produselor cumpărate.

Se întocmeşte în 3 exemplare şi circulă astfel:

– la gestiune, pentru semnarea de primire a produselor şi întocmirea Notei de recepţie şi constatare de diferenţe – exemplarele 1 şi 2;
– a compartimentul financiar-contabil – exemplarul 1;
– în carnet – exemplarul 2;
– la vânzătorul cerealelor – exemplarul 3.

Se semnează de persoana care face achiziţiile respective şi de gestionarul care primeşte marfa.

Formularul cod 14-4-13/c trebuie să conţină un minim obligatoriu de informaţii, astfel:

– cumpărătorul: (denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la ORC; sediul (localitate, stradă, număr); judeţul;
– seria; număr document;
– vânzătorul: nume, prenume, buletin/carte de identitate; seria; număr, eliberat/eliberată.
– denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
– numărul şi data contractului; denumirea produsului; UM; cantitatea; preţul unitar; valoarea; suma plătită; semnătura de primire a sumei;
– total (lei);
– datele delegatului cumpărătorului: (nume, prenume, buletin/carte de identitate; seria; număr, eliberat/eliberată); mijloc de transport, număr;
– semnături: delegat cumpărător; gestionar.

Formularul poate să conţină pe lângă aceste date şi alte elemente pe care societatea le consideră necesare, respectiv date referitoare la calitatea produselor.

Baza legală:
– Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.027 din 19 iunie 2006 privind aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale;
– Ordinul ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 3.512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, cu modificările şi completările ulterioare.

via – www.finantevalcea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!