Dupa cum stiti deja, în Monitorul Oficial nr. 341 din 19 mai 2012, a fost publicat Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 664/2012 – text integral – care reglementează procedura de autorizare şi/sau înregistrare a entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naţionale a României.
Astfel, prin actul normativ menţionat au fost aprobate:
– Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar. Comisia de autorizare a activităţii de schimb valutar funcţionează ca structură interministerială prin intermediul căreia se realizează autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României;
– criteriile referitoare la autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României, categoriile de entităţi care pot fi autorizate să desfăşoare activităţi de schimb valutar, condiţiile de funcţionare a acestora, condiţiile de autorizare a punctelor de schimb valutar, locul de desfăşurare a activităţii de schimb valutar, operaţiunile de schimb valutar care pot fi efectuate de aceste entităţi, condiţiile de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei;
– documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de schimb valutar/codului statistic aferent punctului de schimb valutar;
– documentele necesare pentru verificarea condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului propus pentru înregistrarea punctului de schimb valutar;
– modelul autorizaţiei pentru entităţile care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României;
– modelul scrisorii de atribuire a codului statistic unic pentru fiecare punct de schimb valutar al entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României;
– modelul notei de constatare privind dovada îndeplinirii condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului.
Prevederile menţionate sunt obligatorii pentru entităţile care desfăşoară activităţi de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României, acestea fiind obligate să se conformeze condiţiilor legale şi să depună documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de schimb valutar în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv până la 14 noiembrie 2012.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE – CLICK AICI.
Categoriile de entităţi care pot efectua activităţi de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României sunt următoarele:
– casele de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1190 privind societăţile comerciale, care au ca obiect principal de activitate activităţile de schimb valutar pentru persoane fizice cod CAEN 6612 „Activităţi de intermediere a tranzacţiilor financiare – activităţi ale birourilor de schimb valutar” şi ca activităţi secundare cele incluse în codul CAEN 6619 „Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi coduri de pensii – remiterea de bani”;
– persoanele juridice şi alte entităţi care beneficiază de prevederi legale exprese şi au stipulate activităţile de schimb valutar pentru persoane fizice în actele constitutive care le reglementează înfiinţarea şi funcţionarea;
– entităţile care deţin în administrare structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică şi au în obiectul de activitate operaţiuni de cumpărare de valute sub formă de numerar şi substitute de numerar.
Sursa – www.finantevalcea.ro