Dupa cum stiti deja, din articolele publicate de noi pe blog, incepând cu data de 1 ianuarie 2011, contribuţiile sociale se declara de câtre contribuabili în formularul 112 „Declaraţia privind obligaţiile de plata a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit si evidenţa nominală a persoanelor asigurate”.
Formularul 112 cuprinde atât informaţii privind obligaţiile fiscale ale angajatorilor, cat şi informaţii privind asiguraţii, care se transmit caselor de asigurări sociale in vederea stabilirii perioadelor de stagiu si a drepturilor cuvenite acestora, potrivit legilor speciale.
Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plata a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate” au fost aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice, Ministrului Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale si Ministrului Sanatatii nr. 1045/2084/793/2012 – text integral.
Potrivit art. 84 alin.(6) din Codul de procedura fiscala, în situaţia în care în timpul inspecţiei fiscale contribuabilul depune sau corectează declaraţiile fiscale aferente perioadelor si impozitelor, taxelor, contribuţiilor si altor venituri ce fac obiectul inspecţiei fiscale, acestea nu vor fi luate în considerare de organul fiscal.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.
Ca urmare, pentru a nu fi afectate drepturile asiguraţilor, potrivit legii, pentru perioadele pentru care organele de inspecţie fiscala au stabilit diferenţe de contribuţii sociale, contribuabilii vor depune formularul 112 având bifată caseta ,,Declaraţie rectificativă urmare a unei inspecţii fiscale”.
Informaţiile referitoare la obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscala reprezentând contribuţii sociale vor fi preluate în evidenţa pe plătitori în baza deciziilor de impunere, întocmite de organele de inspecţie fiscală, iar informaţiile referitoare la asiguraţi vor fi preluate din declaraţiile 112 depuse de contribuabili.
Sursa – DGFP Galati